EXCLUSIV Digi24 | Eurodeputat socialist: Dăncilă, tactici demne de Orban și Putin

Data actualizării: Data publicării:
ana gomes sursa foto PE

Guvernarea PSD, contestată în termeni cât se poate de duri chiar din rândul socialiştilor europeni - adică familia politică din care face parte şi PSD. Cum se vede politica românească din afara ţării, cine dezinformează pe cine şi, mai ales, cine conduce, de fapt, România? Sunt câteva dintre temele unei discuţii foarte interesante cu eurodeputata portugheză Ana Gomes. E un nume pe care îl auzim tot mai des în România, pentru că îi critică fără menajamente pe colegii social-democraţi de aici şi pe fosta sa colegă din Parlamentul European, devenită premierul României.

Liviu Dragnea, atacat dur din propria familie politică europeană

Ana Gomes, eurodeputată socialistă (Portugalia): Sunt absolut consternată, ca membru al Parlamentului European, să mă uit pe site-ul OLAF (Oficiul European de Luptă Antifraudă, n.r.), să caut informaţii despre România şi primul lucru pe care îl văd să fie despre preşedintele Camerei Deputaţilor, care e şi liderul PSD. Ni se spune acolo despre el că a creat un grup infracţional, cu scopul de a deturna vreo 20 de milioane de euro din fonduri europene. Pur şi simplu nu e posibil aşa ceva! Eu, ca socialist european, membru al grupului Socialiştilor de aici, din Parlamentul European, trebuie să cer un minim de standarde etice din partea conducerii grupului şi a partidului.

A. Gomes: În ce țară UE mai comandă un acuzat de fraudă?”

Alina Mărculescu Matiș, jurnalist Digi24: Care e, atunci, răspunsul pe care-l primiţi de la conducerea Socialiştilor Europeni?

Ana Gomes, eurodeputată socialistă (Portugalia): Sunt mulţi oameni care-mi împărtăşesc îngrijorarea, dar poate că încă nu au destule informaţii.

Dar sunt acuzaţii extrem de grave! Nu pot să mă gândesc la o altă ţară din UE în care să existe acuzaţii similare la adresa unui lider de partid, iar el să mai fie în aceste funcţii şi să fie, în continuare, cel care comandă şi care schimbă prim-miniştri şi aşa mai departe.

Sunt îngrijorată şi, în ciuda a ceea ce susţin autorităţile din România, suntem informaţi în UE. Societatea civilă românească ne-a transmis multe informaţii. Chiar şi comisarul Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, care a fost în România săptămâna trecută, a spus clar că suntem foarte bine informaţi, că nu e adevărat ceea ce domnul Liviu Dragnea şi membri ai Guvernului spun şi anume că UE e dezinformată. Nu suntem dezinformaţi! Ştim foarte bine ce se întâmplă, avem destule surse în România şi suntem îngrijoraţi.

„Guvernul român este cel care dezinformează!”

Alina Mărculescu Matiș, jurnalist Digi24: Aţi fost foarte vocală cu privire la situaţia din România şi destul de critică faţă de colegii dumneavoastră din familia Socialiştilor europeni. De ce?

Ana Gomes, eurodeputată socialistă (Portugalia): Ce m-a şocat a fost că a existat o încercare de a direcţiona toată atenţia asupra încercărilor de reformare a Justiţiei - care, desigur, sunt mereu binevenite într-un stat democratic, pentru că munca nu se încheie niciodată - fără a recunoaşte vreo legătură cu corupţia. Asta, deşi e cât se poate de evident că motivul acestor reforme din sistemul judiciar e să înăbuşe orice efort de luptă anticorupţie. Acest lucru s-a văzut foarte clar recent, când Guvernul a lansat procedura de demitere a şefei DNA.

Sunt mulţi oameni care spun că ei (guvernanţii, n.r.) chiar vor să împiedice anchete de corupţie, nu doar în România, ci şi în UE, pentru că implicaţiile depăşesc graniţele României.

„În anii în care a fost aici, în Parlamentul European, nu am auzit-o pe Dăncilă să spună ceva”

Alina Mărculescu Matiș, jurnalist Digi24: Faptul că aţi fost atât de vocală cu privire la România v-a făcut ţinta unor atacuri din partea oficialilor români. Aş vrea să-l menţionez pe cel mai recent dintre ele şi să vă dau şansa să răspundeţi. Prim-ministrul Dăncilă a sugerat că există o legătură între dumneavoastră şi George Soros. A spus, de asemenea, că ţara dumneavoastră a vrut să vi se ridice imunitatea parlamentară, din cauza unor acuzaţii de defăimare. Care e răspunsul dumneavoastră?

Ana Gomes, eurodeputată socialistă (Portugalia): În primul rând, daţi-mi voie să vă spun că mă bucur că prim-ministrul Dăncilă are ceva de zis - în sfârşit, zice ceva! În anii în care a fost aici, în Parlamentul European, nu am auzit-o să spună ceva, să vorbească despre ceva. Ce a spus despre mine e, în primul rând, factual incorect, mai ales ce a spus despre cum ar fi încercat ţara mea să-mi ridice imunitatea. Nu a fost aşa! Cine a încercat să obţină ridicarea imunităţii mele în Parlamentul European - de două ori chiar - sunt tocmai oameni bănuiţi de corupţie în Portugalia, pe care i-am denunţat în faţa autorităţilor portugheze şi, drept urmare, sunt anchete în curs. Acestea au fost represaliile: au încercat să mă intimideze şi să mă dea în judecată pentru defăimare. Parlamentul European a decis că imunitatea mea nu trebuie ridicată, pentru că am acţionat exact în limita competenţelor mele în calitate de membru al Parlamentului European, care luptă împotriva corupţiei din ţara sa. Deci nu e vorba de ţara mea, de partidul meu, ci de doi oameni suspectaţi de corupţie - unul dintre ei e fost ministru al Apărării în fostul guvern de centru-dreapta şi celălalt - un om de afaceri corupt, pe care l-am reclamat autorităţilor şi care a vrut să-şi ia revanşa.

În al doilea rând, acuzaţia că am legături strânse cu domnul Soros - nu m-a finanţat niciodată, în niciun fel! Dincolo de asta, acest scenariu folosit de premierul Dăncilă împotriva mea e foarte similar - vreau să subliniez - cu cele folosite de forţe de dreapta, cum ar fi Viktor Orban sau Vladimir Putin, pentru a-i discredita pe opozanţii care luptă împotrva corupţiei şi care vor să expună corupţia din aceste regimuri. Nu mă jigneşte în niciun fel. Sunt convinsă că asta spune multe despre cel care are o problemă cu criticile în acelaşi mod ca oameni pe care-i consider persoane reacţionare, precum premierul Viktor Orban sau domnul Putin.

Viorica Dăncilă, premierul de paie al lui Liviu Dragnea”

Alina Mărculescu Matiș, jurnalist Digi24: E un articol foarte interesant despre România şi despre alte ţări din regiune - l-aţi menţionat pe domnul Orban, din Ungaria. E un articol în „The Economist” - nu ştiu dacă l-aţi văzut -, de zilele trecute, care susţine că mai multe ţări din Europa sunt conduse, din umbră, de aşa-zişi păpuşari. România e una dintre aceste ţări, în care adevăratul lider e Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor - camera inferioară a Parlamentului - şi, de asemenea, liderul partidului de guvernământ. Ce părere aveţi despre acest lucru?

Ana Gomes, eurodeputată socialistă (Portugalia): Exact asta îmi spun mulţi oameni din România - nu doar oameni pe care i-am cunoscut în România, ci şi oameni pe care i-am întâlnit aici, în Parlamentul European, sau cetăţeni români care trăiesc în ţara mea. E o percepţie că Liviu Dragnea e cel care conduce şi partidul, şi Guvernul. Oricând are o confruntare cu premierii, cum s-a întâmplat cu Victor Ponta şi cu ultimii premieri, scapă de ei şi-i înlocuieşte cu oameni de paie - în cazul de faţă, femei de paie. După cum v-am spus, nu reuşesc să văd ce contribuţie a avut doamna Dăncilă când a făcut parte din Parlamentul European.

Evaluare dură a eurodeputatei Dăncilă

Alina Mărculescu Matiș, jurnalist Digi24: Ei bine, nouă ni s-a spus că a avut mare succes la Bruxelles.

Ana Gomes, eurodeputată socialistă (Portugalia): Serios?

Alina Mărculescu Matiș, jurnalist Digi24: Da.

Ana Gomes, eurodeputată socialistă (Portugalia): (râde) Bine... întrebaţi şi pe alţii!

Citiţi şi: A început rostogolirea PSD. Lucru constatat de Ana Gomes, dar prezis de Martin Schulz

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...