A început rostogolirea PSD. Lucru constatat de Ana Gomes, dar prezis de Martin Schulz

Cu un prezent tot mai dominat de discursuri aspre la adresa UE şi iniţiative care subminează agenda prietenilor săi tradiţionali de la Bruxelles, PSD se apropie, uşor-uşor, de momentul adevărului. Va afla că Europa a ajuns într-un punct care acum şapte-zece ani părea improbabil, dar şi că asta nu e deloc în avantajul modului în care gândeşte şi acţionează azi partidul. 

"În primul rând, daţi-mi voie să vă spun că mă bucur că prim-ministrul Dăncilă are ceva de zis - în sfârşit zice ceva! În anii în care a fost aici, în Parlamentul European, nu am auzit-o să spună ceva, să vorbească despre ceva. Ce a spus despre mine e, în primul rând factual, incorect, mai ales ce a spus, despre cum ar fi încercat ţara mea să-mi ridice imunitatea. Nu a fost aşa! (...) E o percepţie că Liviu Dragnea e cel care conduce şi partidul, şi Guvernul. Oricând are o confruntare cu premierii, cum s-a întâmplat cu Victor Ponta şi cu ultimii premieri, scapă de ei şi-i înlocuieşte cu oameni de paie - în cazul de faţă, femei de paie. După cum v-am spus, nu reuşesc să văd ce contribuţie a avut doamna Dăncilă când a făcut parte din Parlamentul European". În ciuda tentativelor actualei coaliţii de guvernare şi a premierului Viorica Dăncilă de a proiecta, în plan extern, o realitate alternativă privitor la situaţia din România, eurodeputata socialistă Ana Gomes a surprins limpede starea de fapt de la Bucureşti.

Atenţia pe care i-o acordă peisajului politic intern un oficial de acest nivel, care - foarte important de subliniat - mai este şi membru al familiei europene de care aparţine PSD, ar trebui percepută de membrii de rând şi liderii din eşaloanele inferioare ale formaţiunii conduse de Liviu Dragnea drept un semnal de alarmă important.

Poate că esenţa mesajului eurodeputatei Gomes este depăşită doar de referirile directe ale acesteia la persoana premierului Dăncilă, contodente şi de o ostilitate fără precedent, mai ales că vin de la un prieten politic. Iar prietenii politici, până şi în logica de la Bruxelles, ajung greu, uneori tardiv (vezi cazul PPE-Viktor Orban), să-şi pună oglinda în faţă unii altora şi să ia măsuri de strângere a rândurilor.

Şi totuşi... pentru PSD lucrurile sunt chiar mai grave decât o lasă să se întrevadă recentele ieşiri anti-PSD, anti-Dragnea şi anti-Dăncilă ale doamnei Gomes. De ce?

Întrucât valoarea acestor reacţii nu rezidă atât în acurateţea analizei pe care o face un europarlamentar străin situaţiei politice de la Bucureşti, în ciuda perdelei de fum pe care europarlamentarii PSD încearcă să o ridice la Bruxelles, ci în faptul că asemenea ieşiri sunt simptomatice pentru anvergura atinsă de deteriorarea relaţiilor PSD cu familia sa politică din Europa. 

Iar pentru a avea o imagine 3D a situaţiei cu pricina trebuie să ne întoarcem un pic în timp. Pentru că dacă atacurile europarlamentarului socialist Ana Gomes ni se par frontale şi fără rest - lucru adevărat -, ei bine, ele sunt mai degrabă "doar" o ilustrare în timp real a degradării pe care politica PSD pe plan intern a atins-o la ora la care discutăm. 

Dar mai interesant decât acest detaliu e faptul că, în familia socialiştilor, o ciocnire la nivel înalt cu leadership-ul PSD, pe tema justiţiei, s-a consumat cu mult înainte de criticile Anei Gomes; o confruntare, e drept, derulată discret, departe de ochii publicului (cine ştie, poate că la un moment dat detalii din acele culise vor apărea în memoriile vreunui politician european). 

Despre ce e vorba?

"Vă spun acum trei puncte, pe care i le-am transmis și domnului Dragnea personal. Aceste legi sunt absolut greșite. Și dacă aș fi fost la voi, și eu aș fi fost la demonstrații. Corupția trebuie eliminată de la rădăcini și dacă în partidul meu există corupți, eu personal voi rezolva problema. Apropo, am dat afară un vicepreședinte din fracțiunea mea, Adrian Severin (2011), exact pentru așa ceva". În septembrie 2017, când a făcut această declaraţie, drept răspuns la întrebarea pusă de un român stabilit în Germania, Martin Schulz era preşedintele SPD, formaţiunea socialiştilor germani. Cu opt luni înainte Schulz renunţase la calitatea de preşedinte al Parlamenului European pentru a se lansa în cursa electorală de la Berlin, împotriva cancelarului Angela Merkel. 

"Liviu Dragnea vrea să scoată PSD din familia social - democrată europeană şi să îl mute la Conservatori", spunea Victor Ponta recent. "În faţa acestui zvon pornit de la cei care vor răul Partidului Social Democrat, simt nevoia să reamintesc tuturor că anul acesta se celebrează 125 de ani de la crearea primului partid social democrat din România şi că formaţiunea noastră politică este mai mult ca oricând ataşată istoriei şi valorilor sale social democrate", a fost replica promptă a vicepreşedintelui PSD Victor Negrescu, care a părăsit postul de eurodeputat PSD pentru cel de ministru delegat pentru Afaceri Europene. 

La cum merg însă lucrurile, nu era nevoie nici de vigilenţa lui Victor Ponta, nici de replica lipsită de consistenţă a lui Victor Negrescu, chiar dacă acesta din urmă se arată "convins că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, dar şi invitaţii noştri externi de la Congresul din 10 martie vor reitera mesajul şi importanţa Partidului Social Democrat pentru familia social democrată europeană". 

Pe fond, prin ofensiva dusă împotriva justiţiei şi a statului de drept, PSD practic s-a delimitat principial de familia sa europeană, iar prin gestul solitar de a submina tocmai o iniţiativă a grupului de care aparţine în Legislativul de la Bruxelles, referitoare la soarta statului de drept în Polonia, PSD a sărit din barca socialiştilor europeni. A plonjat, în schimb, în oceanul de irelevanţă care a ajuns să fie politica externă, sub conducerea lui Liviu Dragnea. Şi cea care priveşte partidul, în relaţia cu familia sa europeană, şi cea care priveşte ţara, în relaţia cu familia sa euro-atlantică. 

De altfel, relaţiile PSD seamănă tot mai mult cu relaţiile României cu exteriorul, în această guvernare în care PSD este locomotivă: lipsă de concept, lipsă de strategie, tactici disperate, în general, gesturi croite pe genunchi, dictate strict de interesele meschine ale unei grupări de la vârful politicii, certată cu legea.

Din acest punct de vedere, recenta alianţă de conjunctură a PSD cu conservatorii polonezi, în Parlamentul European, seamănă bine cu flirtul surprinzător de accelerat dintre Guvernul de la Bucureşti şi cel de la Budapesta, cu înţelegerile netransparente dintre oamenii lui Dragnea&Tăriceanu şi cei ai lui Viktor Orban, cu sincronizarea tot mai precisă a acestor actori în contestarea UE, a mecanismelor Comisiei Europene, a statului de drept, a valorilor care definesc democraţia liberală.

Din nefericire pentru acei lideri de la Bucureşti care ajung să tranzacţioneze politica externă a propriei formaţiuni sau, mai grav, a propriei ţări, Europa a ajuns într-un punct care acum şapte-zece ani părea improbabil: nu-şi mai permite jumătăţi de măsură. 

Iar în punctul ăsta a fost adusă tocmai de lideri politici care una pretind, dar alta fac, care se proclamă fani UE pur-sânge, dar care-şi conduc electoratul şi ţara în direcţia opusă.  

„Se vorbește de faptul că au apărut discuții în cadrul UE, se vorbește de un risc de a scădea coeziunea în cadrul UE, în astfel de situații cred că instituțiile europene trebuie să fie mai grijulii cu statele membre, mai atente cu statele membre pentru că cei mai importanți sunt cetățenii europeni, care trebuie să simtă că instituțiile lucrează pentru ei”, spunea Dragnea, după ce eurodeputaţii săi i-au pus piedică familiei europene din care fac parte şi care a sprijinit atât de mult PSD-ul în momente critice (adesea, nemeritat). 

Deşi aduce la prima vedere a avertisment, declaraţia de mai sus e cel mult o scamatorie retorică de uz intern.

PSD n-a fost niciodată mai vulnerabil, ca azi, pe plan extern, şi nici liderul său atât de izolat în familia europeană de care aparţine. 

Viitorul "european" al PSD devine tot mai incert, iar aceasta e o presiune de care Dragnea nu avea nevoie în momentul de faţă, căci ea nu doar că se adaugă pur şi simplu problemelor pe care le are formaţiunea pe plan intern, ci va tinde să le potenţeze şi, implicit, să catalizeze anumite procese.