Peste 3.000 de imigranţi ilegal au ajuns doar anul acesta în Bulgaria. Mulţi dintre ei sunt sirieni, care vor să ajungă în vestul Europei. 150-200 de migranţi forţează graniţa turco-bulgară ca să ajungă în Germania, Franţa sau Marea Britanie. De obicei, plătesc călăuze turce care-i trec frontiera.
Guvernul de la Sofia a hotărât că trebuie să pună capăt acestui flux de imigranţi şi construieşte un gard la graniţa cu Turcia. 37 de kilometri lungime şi trei metri înălţime va avea acest gard. Vor fi montate camere de supraveghere şi senzori de mişcare. Întreaga construcţie va costa în jur de cinci milioane de euro, bani de la bugetul de stat dar şi din fonduri europene.
„Când am auzit vestea astăzi, am crezut că este unul din motivele cele mai limpezi ale refuzului în Schengen și în ceea ce ne privește. Când aud de zid, îmi vine să pun mâna pe pistol. Zidul între palestinieni și israelieni, Zidul Berlinului, zidul între Mexicul care crește și Statele Unite, care stau să cadă din cauza domnului Snowden și așa mai departe...Zidul consfințește ruptura, dar nu știu dacă nu cumva este un instrument de adâncire a rupturii. Nu mai văd nici Turcia intrând în UE, dar nici Bulgaria intrând în spațiul Schengen. Și dacă nu mai intră Bulgaria, nu mai intrăm nici noi”, a comentat Emil Hurezeanu subiectul, la emisiunea „Jurnalul de seară”.