Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a spus, miercuri, despre declarația făcută săptămâna trecută în care îl numea pe Florin Cîțu „zombie politic” că „poate fiecare am exagerat”. Ministrul susține că actuala coaliție a trecut printr-un moment greu și „ce s-a spus atunci, s-a spus”.
Surse din conducerea Coaliției au declarat pentru Digi24.ro că premierul Cîțu i-a cerut, marți seara, lui Cătălin Drulă, să își ceară scuze public pentru declarația făcută la adresa sa.
„Săptămâna trecută coaliția de guvernare a trecut printr-un moment greu. Ce s-a spus atunci, s-a spus. Poate fiecare am exagerat. Nu vreau să mai redeschidem răni. Am avut discuții și în privat cu premierul, care vor rămâne private. Eu sunt un om de echipă și loial când funcționăm ca o echipă. Important e actul de guvernare”, a declarat Cătălin Drulă pentru HotNews.ro.
Ministrul susține că Coaliția „a găsit resursele” pentru a continua programul de guvernare.
„Avem enorm de muncă și la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, și în toate domeniile. Această coaliție a găsit resursele de a continua programul de guvernare. Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR are capacitatea de a reforma această țară și de a pune pe baze solide dezvoltarea României în deceniul următor”, a mai spus ministrul Drulă.
Cătălin Drulă, vicepreședinte USR PLUS și ministru al Transporturilor, l-a atact săptămâna trecută pe premierul Florin Cîțu, după demiterea lui Vlad Voiculescu și anunțul USR PLUS că îi retrage sprijinul politic.
Acesta spunea despre Cîțu că este „un zombie politic” și că nu mai are încrederea USR PLUS, într-un interviu pentru G4Media.
Întrebat miercuri, la Parlament, despre relația sa cu ministrul USR-PLUS Cătălin Drulă, după ce acesta l-a numit zombie politic, Florin Cîțu a răspuns: „Este vorba despre conștiința și onoarea celor care fac astfel de declarații”.
Chestionat dacă ministrul Transporturilor i-a cerut scuze, Cîțu a spus că nu discută ceea ce vorbește cu colegii săi în privat.
Editor : R.K.