Dragoș Tudorache: DGPI va fi sub control parlamentar

Data actualizării: Data publicării:
dragos tudorache fara burtiera

Ministrul de Interne, Dragoş Tudorache, a declarat miercuri că Direcţia Generală de Protecţie Internă (DGPI) va fi sub control parlamentar şi că arhiva DIPI va rămâne în Ministerul de Interne, la fel şi lista ofiţerilor acoperiţi, precizând că înfiinţarea acestei structuri a fost ”o prioritate anunţată de la începutul mandatului”, informează News.ro.

dragos tudorache fara burtiera

”Elementul de noutate e faptul că avem o normă primară la nivel de lege pentru funcţionarea structurii de protecţie internă a ministerului, ceea ce până acum nu aveam. Era reglementată doar prin câteva prevederi în OUG, în legea de funcţionare a ministerului. Creăm practic pentru prima oară un cadru juridic, clar al acestei structuri. Acest lucru nu poate să facă decât să aducă granţii suplimentare cu privire la modul în care funcţionează o astfel de structură esenţială pentru activităţile desfăşurate de MAI şi pentru funcţionarea statului”, a spus Tudorache, la finalul şedinţei de guvern. 

Direcţia Generală de Protecţie Internă (DGPI)  e în subordinea Ministerului Afacerilor Interne şi va funcţiona ca structură specializată cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, din aria de competenţă a acestui minister. Prevederea se regăseşte într-o ordonanţă de urgenţă adoptată astăzi de Guvern.

Tudorache  a mai subliniat că prin această Ordonanţă de Urgenţă vor fi clarificate competenţele acestei structuri, în ceea ce priveşte delimitarea competenţelor foarte clare a structurii. 

”Acest lucru elimină suprapunerile care existau până acum în competenţa DIPI şi alte structuri ale statului, în speţă SRI, în ceea ce priveşte cu instituţiile din afara ministerului, dar şi suprapuneri în  actvitatea acestei structuri cu alte structuri din MAI, în speţă Poliţia Română şi Direcţia Generală Anticorupţie”, mai spune ministrul de Interne. 

Tudorache a mai spus că noua structură va fi sub control parlamentar. ”Acest control parlamentar se va înscrie pe două paliere. E un control parlamentar pasiv prin faptul că ministrul de resort este chemat în Parlament să dea raportul asupra activităţilor noii structuri atunci când i se cere, dar introduce şi un element proactiv, crează posibilitatea ca Parlamentul să creeze mecanisme de auditare a acestei structuri, aşa cum o face şi pentru celelealte servicii de informaţii, SRI, SIE sau SPP”, a mai zis el. 

Totodată, DGPI  va crea nişte mecanisme de integritate foarte clare pentru persoanalul care lucrează în această structură.  ”Aici apare elementul care a căpătat foarte mult atenţia publică în ultimele zile şi anume caracterul militarizat al acestei structuri. E vorba că personalul care va lucra în aceasta structură va fi în mare parte personal militar. Considerăm noi (...) că aduce un element de credibilitate, de rigoare, de ordine şi de garanţii suplimentare, atât pentru personalul MAI care e supus activităţii acestei structuri, cât şi pentru coerenţa cu care structura noua a MAI va interacţiona, va lucra cu celelalte servicii de informaţii”, a mai zis Tudorache. 

Ministrul de Interne a explicat că Guvernul a emis Ordonanţă de Urgenţă pentru crearea acestei structuri e pentru că în ultima perioadă această structură ”şi-a pierdut foarte mult credibilitate atât în extern, cât şi în intern”.

”În ceea ce priveşte următorii paşi, ce se va întâmpla de astăzi începând: potrivit dispoziţiilor tranzitorii ale OUG va începe să curgă o perioadă de 15 zile în care  se va face transferul de responsabilitate, predare-primire, între actuala structură şi structura nouă (...) În zilele următoare prin ordin de ministru voi lua măsuri specifice şi foarte stricte pentru a asigura securizarea activelor, securizarea echipamentelor, materialului cu care această structură funcţionează”, a mai zis Tudoarche. 

Întrebat dacă aceste clarificări îi vor mulţumi şi pe sindicaliştii poliţiştilor care spun că se încearcă ca SRI să pună mâna pe arhiva DIPI şi pe lista ofiţeriolor acoperiţi şi că ar putea să protesteze în stradă, Tudorache a spus că toate arhivele vor fi securizate. 

”În ceea ce priveşte arhiva şi ofiţerii acoperiţi, cred că e o impresie greşită în rândul sindicatelor pentru că arhiva DIPI şi listele de acoperiţi rămân în MAI. Chiar în acest moment practic se realizază securizarea arhivelor, atât a celor fizice, cât şi a sistemelor de informatice (...) Nu va fi niciun transfer de active către nimeni. Ele sunt securizate şi vor fi preluate de noua structură”, a mai zis el. 

DGPI va desfăşura activităţi informativ-operative exclusiv pe domeniul de competenţă al MAI. ”Actul normativ adoptat miercuri de Guvern stabileşte modul de organizare şi funcţionare al DGPI la nivel de direcţie generală, care, prin furnizarea de date şi informaţii factorilor decizionali din MAI, va contribui la asigurarea integrităţii, eficienţei şi profesionalismului personalului ministerului şi, implicit, la creşterea calităţii serviciilor asigurate de unităţile acestui minister în domeniul ordinii publice. DGPI se va integra în arhitectura sistemului naţional de securitate şi va contribui la realizarea misiunilor MAI alături de Poliţia Română, Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia de Frontieră Română, Inspectoratul General pentru Imigrări, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, Agenţia Naţională Antidrog şi Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane. De asemenea, această structură va face parte din sistemul naţional de apărare şi din Comunitatea Naţională de Informaţii”, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, structura organizatorică şi numărul de posturi ale DGPI se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne. Echipa de comandă a DGPI va fi formată din specialişti în domeniu – cadre militare în activitate – fapt ce va garanta desfăşurarea activităţii structurii în condiţii de imparţialitate şi echidistanţă. Conducerea DGPI va fi asigurată de un director general, numit în funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului afacerilor interne, cu avizul CSAT.

În ceea ce priveşte competenţele, DGPI va desfăşura activităţi de informaţii, contrainformaţii şi protecţie în scopul identificării, prevenirii şi contracarării ameninţărilor, vulnerabilităţilor şi factorilor de risc care pot conduce la tulburarea gravă a ordinii publice sau care vizează patrimoniul, personalul, misiunile, procesul decizional şi capacitatea operaţionala a MAI. Această structură nu va mai avea competenţa de a derula activităţi informativ - operative pentru identificarea, prevenirea şi contracararea vulnerabilităţilor, factorilor de risc şi ameninţărilor în zona combaterii terorismului, cyberintelligence si criminalităţii organizate transfrontaliere, respectiv activităţilor asociate, domenii care sunt acoperite de activitatea desfăşurată de SRI. De asemenea, spre deosebire de DIPI, DGPI nu va mai avea competenţe în a derula activităţi de culegere de informaţii în scopul prevenirii şi combaterii criminalităţii, circumscrise domeniului crimei organizate, fraudei şi spălării banilor, traficului si consumului ilicit de droguri, traficului de persoane etc. La nivelul MAI aceste activităţi vor fi desfăşurate de către Poliţia Română.

DGPI va desfăşura însă activităţi de culegere a informaţiilor în scopul asigurării integrităţii profesionale a personalului MAI, inclusiv din perspectiva ameninţărilor, vulnerabilităţilor si riscurilor la corupţie.

De asemenea, pe componenta de securitate, DGPI va asigura, la nivelul MAI, coordonarea şi controlul activităţilor pentru protecţia informaţiilor clasificate naţionale, ale NATO şi ale UE, gestionate de structurile MAI. De asemenea, va asigura, la nivelul MAI, coordonarea si controlul activităţii pentru securitatea cibernetică.

Personalul DGPI va fi format din cadre militare şi personal contractual. Pentru asigurarea unui nivel ridicat de integritate, posturile vacante de execuţie şi de conducere vor putea fi ocupate doar după efectuarea unor verificări de specialitate. Verificările se fac în scopul identificării oricăror elemente ce ar putea reprezenta vulnerabilităţi la adresa securităţii naţionale.

Poliţiştii din cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă se pun la dispoziţia MAI, în vederea numirii într-o funcţie corespunzătoare. Aceştia pot participa la procedurile de ocupare a posturilor vacante din DGPI. Personalul contractual din cadrul DIPI se preia în cadrul Direcţiei Generale de Protecţie Internă, în condiţiile legii.

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de vor lua măsuri pentru operaţionalizarea administrativă a noii structuri şi în acest sens va fi adoptată o hotărâre de guvern privind structura organizatorică a MAI,  un ordin de ministru pentru structura organizatorică şi regulamentul de funcţionare al DGPI, precum şi un ordin al şefului DGPI pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al structurii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ceva ascuns în centrul Pământului ar putea schimba durata zilelor. Descoperirea care pune...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...