Dragnea vrea o „negociere cinstită” pentru numirea şefului SIE
Data publicării:
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat duminică seara că ar fi „corect” să existe o negociere cinstită cu preşedintele Klaus Iohannis în privinţa desemnării directorului SIE, iar el va da curs unei posibile invitaţii din partea şefului statului pentru a-i prezenta faptul că principiul echilibrului politic între SIE şi SRI este unul foarte bun, informează News.ro.
„Cred că corect ar fi să existe o negociere cinstită. Eu nu vreau să pun presiune sub nicio formă. Eu cred că principiul echilibrului politic între cele două servicii a fost un principiu bun. Ştiu ce a spus preşedintele că acest principiu al echilibrului nu a mai fost respectat în toate cazurile, în ultimii ani. Asta nu înseamnă că trebuie să continuăm şi noi această acţiune greşită”, a precizat Dragnea, întrebat dacă are o înţelegere cu preşedintele Iohannis pentru numirea directorului SIE.
Liderul PSD a susţinut că va da curs unei invitaţii din partea şefului statului pentru a se pune de acord în privinţa viitorului şef al SIE.
„Dacă o să ne cheme, dacă o să mă cheme, dacă o să mă invite, eu o să am un punct de vedere foarte cinstit, foate serios, foarte ferm în lumina respectării acestui principiu al echilibrului în ceea ce priveşte SIE. Cred că şi preşedintele Iohannis va avea o atitudine înţeleaptă ca să nu ajungem într-un blocaj”, a subliniat preşedintele Camerei Deputaţilor.
De asemenea, întrebat dacă este posibil să fie agreat Dacian Cioloş pentru funcţia de director al SIE, Liviu Dragnea a spus: „De PSD, nu. Tocmai vorbeam de un principiu al echilibrului”.