Dragnea, despre PSD-iştii care au votat contra moţiunii: Vor discuta organizaţiile lor
Data publicării:
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că organizațiile partidului vor discuta cazurile parlamentarilor PSD care au votat împotriva moțiunii de cenzură și vor lua o decizie, adăugând că împotriva lui Sorin Grindeanu și Victor Ponta nu va porni o vânătoare de vrăjitoare.
"Asta vor discuta în organizațiile lor. Vor avea ei o discuție foarte interesantă. (...) Iar vreți să se spună că sunt foarte autoritar? Astăzi nu discutăm despre o vânătoare de vrăjitoare. Miza noastră sau preocuparea noastră, după această moțiune, nu a fost și nu este cum plătim niște polițe. Am stabilit cu colegii, fiecare organizație, în zilele următoare, va discuta fiecare caz în parte. CexN decide în cazul în care organizația nu ia decizia", a spus Dragnea la Palatul Parlamentului întrebat dacă parlamentarii PSD care au votat împotriva moțiunii de cenzură vor fi excluși din partid.
El a adăugat că Victor Ponta și Sorin Grindeanu nu mai sunt membri PSD.
"Din partea mea sau din partea colegilor mei, domnul Grindeanu nu va avea de suferit. Aș vrea să lămurim lucrurile astea. Noi nu începem o vânătoare de vrăjitoare. Nu mai este membru PSD. El trebuie să fie atent, după părerea mea, la cei cu care s-a aliat sau cu care s-a înconjurat, la ce au făcut acolo zilele trecute. Acolo să aibă grijă. Cu noi nu are nicio problemă", a afimat Dragnea.