Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, a avut anul trecut venituri de peste jumătate de milion de lei. Inclusiv din pensia obișnuită și din pensia specială, ultima acordată pentru calitatea de fost membru al Parlamentului. În curând, șeful CCR va putea încasa o nouă pensie, ca judecător al Curții, ca urmare a modificărilor legislative aduse de Parlament.
Potrivit declarației de avere depuse pe site-ul Curții Constituționale, Valer Dorneanu a încasat în 2017 următoarele sume: 305.314 lei (indemnizație președinte CCR), 49.985 lei (indemnizație profesor universitar la Universitatea „Nicolae Titulescu” din București), 159.587 lei (pensie de la Casa de Pensii a Municipiului București) și 53.772 lei (indemnizație pentru limită de vârstă de la Camera Deputaților).
În total, șeful CCR a încasat, așadar, 568.658 lei. Adică, aproape 47.300 de lei pe lună sau echivalentul a mai bine de 10.000 de euro pe lună.
Familia Dorneanu deține patru terenuri în Harghita și Brașov (unul agricol, unul forestier, celelalte aferente construcțiilor), un apartament în București (de 125 metri pătrați) și o casa de vacanță în Brașov (de 207 metri pătrați).
În conturi, familia Dorneanu are circa 270.000 de lei și nu sunt declarate datorii.
Mai precis, judecătorii Curții, cu o vechime în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior de cel puțin 25 de ani, indiferent de vârstă și de data pensionării, pot beneficia „de pensie de serviciu egală cu 80% din baza de calcul reprezentantă de indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile avute”.
Pentru fiecare an de vechime peste pragul menționat se va adăuga la cuantumul pensiei speciale 1% din baza de calcul. Odată stabilită și acordată pensia de serviciu, ea se va actualiza la fiecare majorare a indemnizației și a sporurilor judecătorilor CCR.
„În ipoteza în care calitatea de pensionar a fost dobândită înainte de intrarea în exercițiul mandatului, pensia aflată în plată se recalculează potrivit prevederilor alin. (1)”, mai spun modificările adoptate de Parlament. Cu alte cuvinte, lui Valer Dorneanu, pensionat înainte de preluarea mandatului la CCR, i se va recalcula pensia încasată de la Casa de Pensii a Municipiului București astfel încât să reprezinte 80% din veniturile încasate ca judecător.
Dacă ne raportăm la cifrele de pe 2017, pensia anuală primită de la Casa de Pensii ar urma să crească cu aproape 80.000 de lei, astfel că ar sări de 240.000 de lei pe an.
De precizat că pensia de serviciu va putea fi „cumulată cu orice venituri realizate”, potrivit modificărilor aduse la lege.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 102 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.