Directorul Fundației Freedom House: Avertismentul ministrului Justiției la adresa PNL e nepotrivit

Data publicării:
robert-cazanciuc1

Cristina Guseth, directorul Fundaţiei Freedom House, a spus într-o intervenție telefonică la Digi24 că avertismentul ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, la adresa PNL-ului este unul surprinzător.

„Nu s-a cerut demisia unui Guvern, ci s-a cerut demisia unui prim-ministru în privința căruia a început urmărirea penală, ceea ce mi se pare o demisie firească. Că asta presupune demisia guvernului, odată ce a demisionat premierul, este în mod real, dar e legat de începerea urmăririi penale”, a spus Cristina Guseth.

În continuare, directorul Fundației Freedom House a spus despre Robert Cazanciuc „ar fi trebuit să se țină departe de aceste lucruri, pentru că e o acțiune a Parchetului pe care nu trebuie să o corelezi cu acțiunea politică”.

Întrebată dacă ar mai trebui ca Robert Cazanciuc să rămână în funcția de ministru al Justiției, Cristina Guseth a răspuns: „În aceeași măsură în care ar trebui să stea premierul la conducerea Guvernului, după ce a început ancheta penală în ceea ce-l privește”.

„Mi se pare cu totul nepotrivită declarația ministrului Justiției, mai ales că e ministrul Justiției, nu e orice ministru din Guvern”, a subliniat directorul Fundației Freedom House.

În ceea ce privește demisia lui Victor Ponta de la șefia Executivului, Cristina Guseth a adăugat că demisia este una de onoare.

„E o demisie de onoare. Faptul că o cere opoziția, nu contează vocea, contează ceea ce cere. Pune țara într-o situație dificilă”, a întărit directorul Fundației Freedom House.  

Astăzi, ministrul Justiţiei a lansat un avertisment pentru liderii PNL, cărora le atrage atenţia că „organizarea de manifestări politice ilegale în scopul exercitării puterii de către Parlament sau Guvern poate atrage răspunderea penală”.

Citiți și Filmul celei mai dificile zile din viaţa premierului Victor Ponta

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri