ACTUALIZARE 15.28. Doi lideri de la PSD Constanţa - Nicolae Moga şi Felix Stroe, vicepreşedintele organizaţiei – au demisionat din funcţii.
Nicolae Moga, senator de Constanţa, spune că îşi asumă rezultatul slab la Constanţa.
În Maramureş, scorul obţinut de Victor Ponta a fost sub 40%.
Informaţia a fost confirmată la Digi24 de Călin Matei, care a susţinut că gestul este unul normal, în contextul rezultatului alegerilor.
Totodată, preşedintele executiv al PSD Cluj, Cornel Itu, afirmă, comentând rezultatul alegerilor, că Victor Ponta nu trebuie să demisioneze nici din funcţia de preşedinte al partidului, nici din cea de premier, dar "ar fi nevoie de un congres Extraodinar care să analizeze situaţia după alegeri".
Ieșirea de la guvernare, luată în calcul de PSD
Oamenii cer demiterea Guvernului. Analiștii explică de ce nu este oportună această schimbare
"Singurul regret" al unui senator PSD, după alegeri
Liviu Dragnea, despre Victor Ponta: „Încet-încet se calmează. Și o să fiu solidar cu el indiferent ce decizie va lua”
Cornel Itu a declarat, luni, pentru Mediafax, că votul de la prezidenţiale a fost unul "anti-sistem", un vot negativ, îndreptat împotriva întregii clase politice, nu numai a PSD.
La rândul său, preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, consideră că Victor Ponta trebuie să continue ce a început, "să facă treabă pentru oameni la Guvern şi la partid", în timp ce un alt lider social-democrat local susţine că partidul trebuie să înveţe "din reacţiile normale ale poporului".
Şi președintele PSD Timișoara, deputatul Sorin Grindeanu, spune, comentând rezultatul alegrilor prezidențiale, că Victor Ponta a fost "unul din puţinii candidaţi care nu a făcut greşeli ca persoană", însă rezultatelescrutinului vor fi analizate în partid.
Vicepreşedintele PSD Galaţi, deputatul Florin Pâslaru, a afirmat, luni, că Victor Ponta nu trebuie să demisioneze "sub nicio formă" nici din funcţia de premier, nici de la şefia partidului, susţinând că dacă Titus Corlăţean îşi dădea demisia în 3 noiembrie, "nu erau probleme" şi Ponta câştiga.
Preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, a declarat, luni, că nu se impune demisia lui Victor Ponta de la conducerea PSD şi că acestuia "nu i se poate reproşa nimic".
"Victor Ponta nu a făcut greşeli mari în campanie, nu i se poate reproşa nimic. Valul de publicitate al lui Iohannis a fost mai bun şi mai eficient pe internet, cred că în viitor şi PSD trebuie să fie mai atent la aceasta", a spus Horia Grama.