De ce trebuie să fie îmbrăcaţi în alb social-democraţii la mitingul de sâmbătă

Data publicării:
dragnea 180604_psd_cex_05_INQUAM_Photos_OctaV_Ganea

Social-democraţii aşteaptă peste 300.000 de oameni la mitingul de sămbătă. Toţi vor fi îmbrăcaţi în alb pentru a fi mai vizibili, spune senatorul PSD Niculae Bădălău.

Social-democraţii vor veni cu autocarele în Bucureşti şi vor aduce cu ei pancarte cu mesaje pentru stoparea abuzurilor din justiţie. În plus, Niculae Bădălău spune că mitingul de sâmbătă este şi motiv de sărbătoare: se va întâlni cu colegii din teritoriu.

Niculae Bădălau, senator PSD: Vin toate organizaţiile din ţară, e şi un moment de sărbătoare pentru noi că ne vedem cu toţi colegii, era chiar necesar să avem o asemenea întâlnire de o asemenea amplitutine şi cred că lucrurile se vor desfăşura normal şi cred că trebuie să manifestăm împotriva abuzurilor.

Reporter: De ce tricouri albe şi nu roşii?

Niculae Bădălău: Pentru că e seară, să fim mai vizibili şi pentru că e vară.

Reporter: Despre ce abuzuri vorbim?

Niculae Bădălău: Vorbim de abuzurile din justiţie în general zona asta, aţi văzut şi dvs şi sunt anumite instituţii în care chiar dacă se spune că avem guvern şi parlament foarte adevărat, e foarte clar că ele sunt independente sau între ghilimele independente şi noi nu putem acţiona acolo, ele trebuie reformate de toţi factorii.

Liderul PSD Liviu Dragnea a anunțat, luni, după ședința conducerii partidului, că sâmbătă, de la ora 20:00, în Piața Victoriei va avea loc un miting pro-democrație.Nu mai e un miting de susținere a Guvernului sau a premierului Viorica Dăncilă, ci un miting de apărare a justiției, spune Liviu Dragnea, un miting împotriva „terorii” care ar fi instaurate de instituțiile de forță, după cum s-a exprimat liderul PSD.

Citiţi şi:

De ce face PSD miting seara la ora 20.00. Explicaţia secretarului general al partidului

FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri