Dan Şova: RMGC poate cere Curţii de Arbitraj ca statul român să elibereze avizul pentru exploatare

Data publicării:
dan sova -Mediafax Foto-Marius Dumbraveanu-2

Investitorul de la exploatarea Roşia Montană are posibilitatea să-şi prelungească licenţa şi după anul 2019, chiar dacă proiectul este respins de Parlament. Ministrul Dan Şova a explicat parlamentarilor din comisia specială pentru Roșia Montană că statul român riscă nu doar să plătească despăgubiri, ci şi să fie obligat să dea toate avizele de care are nevoie investitorul.

Ministrul Dan Şova a declarat, luni, la audierile de la Comisia pentru Roşia Montană, că RMGC ar putea acţiona statul român în judecată la o curte de arbitraj pentru a cere eliberarea avizului pentru începerea exploatării.

„Nu este obligatoriu - şi este pentru prima oară când spun într-un cadru public acest lucru - nu este obligatoriu ca RMGC să ceară despăgubiri statului român. Se poate întâmpla ceva - din punctul meu de vedere ca avocat - vă spun că se poate întâmpla ca investitorul căruia i se refuză eliberarea acordului de mediu sau a altor avize să se adreseze unei instanţe arbitrale, care poate fi Curtea de Arbitraj de la Viena sau Curtea de Arbitraj de la Washington, şi să ceară obligarea statului român la eliberarea avizului care lipseşte pentru începerea exploatării", a spus ministrul Dan Șova la Comisia pentru Roşia Montană.

El a arătat că nu este exclus ca RMGC să câştige la o astfel de instanţă arbitrală.

„Nu este exclus să câştige acest lucru. Dacă, Doamne fereşte, s-ar întâmpla aşa ceva - şi eu sunt obligat să trag acest semnal de alarmă -, ne-am trezi în situaţia în care RMGC ar putea începe exploatarea la Roşia Montană în condiţiile de astăzi, adică foarte favorabile lor şi foarte defavorabile nouă", a explicat Dan Şova.

Ce se întâmplă în cazul respingerii proiectului în Parlament

Ministrul a precizat că respingerea proiectului de lege nu va determina RMGC să renunţe la exploatarea minieră pentru care deţine licenţă, el subliniind că RMGC ar putea obţine avizul de mediu necesar exploatării în instanţă, respectiv la Curtea de Arbitraj.

Ministrul a spus că în licenţa de exploatare pe care RMGC deja o deţine şi pe care o poate prelungi în 2019 pe încă cinci ani nu sunt specificate prevederi în avantajul statului român.

„S-a spus foarte mult că Guvernul român ar fi făcut o lege pentru a servi interesele unei societăţi private. Acordul anexă la lege care se propune a fi aprobat prin lege are 12 articole toate integral fiind pentru interesele statului român. Nu există în acord nicio prevedere în favoarea investitorului privat. Acordul conţine numai prevederi în favoarea statului român", a spus Dan Şova.

Potrivit lui Şova, proiectul de lege, aşa cum a fost el conceput, ar face ca exploatarea minieră de la Roşia Montană să fie cea mai modernă exploatare din Europa şi cea mai dură din punct de vedere a condiţiilor impuse titularului licenţei.

„Negocierea a fost făcută la sânge pentru interesele statului român”, a susținut Dan Șova.

„Până la punerea în discuţie a acestui proiect (de lege - n.r.), situaţia concretă a statului român în proiectul Roşia Montană este următoarea: în licenţa de exploatare nu există garanţii de mediu; proiectul, aşa cum l-a moştenit Guvernul Ponta, nu presupune nicio protecţie şi nici o investiţie în patrimoniul cultural; nu presupune niciun fel de avantaje pentru comunitatea de la Roşia Montană; nu există niciun fel de obligaţie cu privire la refacerea poluării istorice de către RMGC pe banii ei; nu există nicio garanţie cu privire la păstrarea cotei de participare la capitalul social - am introdus-o noi, nu există nicio garanţie cu privire la încasarea dividendelor - am introdus-o noi, nu există nicio prevedere cu privire la existenţa şi exploatarea altor metale rare - am introdus-o noi", a mai spus Dan Şova, citat de Mediafax.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...