Dacian Cioloș: Am avut o nouă dovadă a orbirii care a cuprins PSD-ul
Data actualizării: Data publicării:
Dacian Cioloş spune că este nevoie de un proiect "care să pună forţele politice din Opoziţie la lucru împreună, pentru că PSD a confiscat total instrumentele instituţionale". Fostul premier este de părere că PSD este incapabil să revină la o conduită etică şi onestă în raport cu România.
"Devine tot mai clar că nu mai putem aştepta niciun lucru bun de la majoritatea PSD-ALDE. Nu mai e suficient să stăm doar de pază la asalturile Guvernului asupra justiţiei, a economiei. Este nevoie de un proiect care să pună forţele politice din Opoziţie la lucru împreună, pentru că PSD a confiscat total instrumentele instituţionale şi nu are nicio dorinţă să guverneze transparent şi în interesul cetăţenilor. Am avut o nouă dovadă a orbirii care a cuprins acest partid, incapabil să revină la o conduită etică şi onestă în raport cu România", scrie Dacian Cioloş pe pagina sa de Facebook.
El a afirmat că Partidul Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii (PLUS) se va adresa tuturor forţelor politice care au posibilitatea şi dorinţa de a lucra la proiecte politice alternative.
"Situaţia în care ne aflăm arată clar că nu ne mai putem ascunde în spatele unor probleme politice care ne-au făcut să ne uităm doar în curtea noastră. (...) Înainte de a vorbi de coaliţii şi despre o unire generică a Opoziţiei, am putea încerca să aflăm care sunt priorităţile politice pe care le resimte fiecare dintre noi, pentru a depăşi orice disensiune şi pentru a construi o opoziţie unită la PSD şi la partenerul său, ALDE", susţine Cioloş.
Dacian Cioloş subliniază că există o datorie faţă de societatea civilă din România, care a dat dovadă de un comportament impecabil în ultimii doi ani.
"Le suntem datori cetăţenilor României cu o soluţie pentru a redresa situaţia socio-economică, dar şi pentru a spune clar cum vrem să lucrăm împreună să redresăm instituţional Statul, Administraţia, Justiţia. Le datorăm românilor un comportament politic responsabil", mai arată fostul premier.