Cum merg negocierile între USR și PLUS. Alianță politică sau alianță electorală

Robert Kiss Data actualizării: Data publicării:
barna ciolos fade out - ED_id108943_inquam_photos_george_calin
FOTO: INQUAM PHOTOS - George Călin

Comitetul Politic al USR a decis, sâmbătă, prin vot, constituirea unei alianțe electorale cu PLUS pentru alegerile prezidențiale. De asemenea, cele două partide au decis în forurile de conducere să aprobe protocolul unei alianțe poltice, însă cu amendamente din partea ambelor formațiuni. În USR discuțiile au durat mai bine de 12 ore. Inițial, o parte din membrii Comitetului Politic s-au opus alianței politice. „Au fost argumente pro și contra, însă unii sunt speriați că le iau cei de la PLUS locul la alegerile locale și parlamentare.”, au declarat surse din conducerea USR, pentru Digi24.ro.

„Nu poate fi vorba doar de o alianță electorală și de târguieli pe anumite locuri”, a declarat Dacian Cioloș pentru G4Media.ro.

Aproape de miezul nopții au fost finalizate amendementele și trimis protocolul către cei din PLUS, care au așteptat toată ziua decizia USR. Oamenii lui Cioloș au adoptat și ei o variantă de protocol de alianță politică. Cele două documente vor fi discutate în zilele următoare pentru a se ajunge la o înțelegere.

La alegerile prezidențiale este posibil ca cele două partide să participe la fel ca la europarlamentare, într-o alianță electorală care nu va fi înscrisă la Tribunal, ci doar la BEC.

Protocolul de constituire al alianței electorale USR-PLUS pentru alegerile prezidențiale prevede candidatura în tandem, președinte-premier, Dan Barna/Dacian Cioloș

„Obiectivul alianței electorale

-Alianța propune drept candidat unic la alegerile prezidențiale din anul 2019 pe domnul Dan Ilie Barna, din partea USR.

-Alianța USR-PLUS participă la această campanie electorală în structură tandem, președinte-premier, propunerea pentru premier fiind domnul Dacian-Julien Cioloș, din partea PLUS”, se arată în protocolul de constituire al alianței, discutata azi de USR.

Ce prevede protocolul de constituire al alianței politice, modificat prin amendamente de USR

-deciziile comune să fie luate cu 66% din membrii forurilor de conducere a fiecărui partid, față de 50% cât era în varianta inițială

-ședințele să fie deschise membrilor de partid (propunerea USR)

-constituirea unor comisii județene de integritate

Protocolul de constituire al alianței politice mai prevede stabilirea unor criterii in funcție de care vor fi aleși candidații la locale și parlamentare. Conform discuțiilor din Comitetul Politic al USR de sâmbătă, candidații ar urma să fie stabiliți la nivel local. Dacă în teritoriu PLUS și USR nu convin de comun acord asupra candidatului se vor face alegeri astfel încât cel mai bine cotat candidat să reprezinte alianța.

Dan Barna și Dacian Cioloș, mesaje în miez de noapte

Cei doi președinți ai USR, repsectiv PLUS, au scris pe Facebook, după finalizarea discuțiilor interne.

„Comitetul Politic al Uniunii Salvați România a votat, sâmbătă, continuarea alianței cu PLUS cu obiectivul de a oferi României o alternativă politică reală. A fost adoptat protocolul alianței electorale pentru prezidențiale și protocolul alianței politice, cu o serie de amendamente ce vor fi transmise către partenerii de la PLUS. Ne respectăm promisiunea de a construi o alternativă credibilă, la partidele tradiționale. USR PLUS este alianța care va schimba un sistem ce a eșuat. Două milioane de oameni au votat această alianță pe 26 mai și au crezut în această alianță, nu putem să îi dezamăgim.Încă de la formare, alianța USR PLUS a avut un obiectiv pe termen lung. Vrem să mergem împreună la toate alegerile care urmează – prezidențiale, locale și parlamentare. Obiectivul nostru este că câștigăm alegerile și să dăm României președintele și un guvern onest și competent.”, a scris Dan Barna, după finalizarea discuțiilor din USR care au durat peste 12 ore.

„Consiliul Național al PLUS a finalizat procedura de vot pentru Protocolul de Alianță politică cu USR. Textul a fost adoptat cu amendamente, pe care le va propune spre discuție partenerilor de alianță. PLUS și USR au obținut împreună o victorie importantă în 26 mai, tocmai pentru că au înțeles așteptările electoratului. Trebuie să continuăm să punem aceste așteptări mai presus de orgolii de partid. PLUS crede într-o relație politică solidă, bazată pe principii și pe conținut, în care să punem ceea ce avem fiecare mai bun împreună și să le dăm cetățenilor români cea mai serioasă ofertă politică a ultimilor 30 de ani.”, a scris și Dacian Cioloș pe Facebook.

USR și PLUS au început deja să își desemneze propriii candidați pentru locale

Deja fiecare partid a început să își desemneze candidații pentru alegerile locale de anul viitor. Deși alegerile locale au loc abia în 2020, PLUS a anunțat, joi, candidatura lui Vlad Voiculescu pentru Primăria Generală. În USR părerile sunt împărțite. Unii lideri, apropiați în trecut de fostul președinte Nicușor Dan, consideră că ar avea mai multe șanse alianța dacă l-ar susține pe acesta, în timp ce alții îl văd potrivit pe Vlad Voiculescu. „Are tracțiune bună Vlad în USR”, susțin surse din partid. Discuțiile despre candidații la alegerile locale și parlamentare vor fi închise abia după alegerile prezidențiale.

USR, candidat controversat pentru Primăria Sectorului 4

USR Sector 4 și-a desemnat candidatul pentru alegerile locale de anul viitor. Competiția internă a fost câștigată de actualul consilier local, Antonio Andrusceac. Acesta s-a remarcat printr-o postare controversată pe Facebook în care susținea că „toate femeile sunt făcute să fie mame și soții”.

„Nu vă mai minţiţi. Toate femeile sunt făcute să fie mame şi soţii. Frustrările nu se ascund în spatele -carierei-. Ce-i de fapt -cariera? O aparenţă de importanţă dată de un ecuson agăţat de gât, un salariu destul de prost pentru multă umilinţă şi renunţări? Prima casă sau maşină luate într-un milion de rate, doar ca să vadă Satu' că fata s-a ajuns....nu păcălesc însă pe nimeni, tot neîmplinite rămân, fără familii, fără copii, auzind mereu -dar tu mamă, nu te mai măriţi?- Pentru că în înţelepciunea lor, mamele, bunicile, ştiu care este adevărata împlinire a femeii...”, este comentariul mai vechi la o postare de pe Facebook, a lui Antonio Andusceac.

Acesta a fost desemnat candidatul USR la Primăria Sectorului 4 după ce a câștigat turul al 2-lea cu 55% din voturile exprimate în filială.

Duminică începe campania de strângere de semnături pentru Dan Barna, candidatul USR-PLUS la alegerile prezidențiale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un bărbat și-a cumpărat cea mai ieftină mașină din lume. Ce poate să facă această la nici 2.500 de euro
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
A rămas însărcinată la trei luni după îndepărtarea unui fibrom uterin de 13 cm
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Angelina Jolie, după ce a luat prima lecție de operă pentru filmul "Maria": "Am tras aer în piept și am...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...