Culisele demisiei lui Mocioalcă din PSD. Deputatul dezvăluie de ce a plecat din partidul lui Dragnea
Data actualizării: Data publicării:
Deputatul Ion Mocioalcă a declarat joi, pentru Agerpres, că a decis să demisioneze din PSD şi în semn de solidaritate cu Adrian Ţuţuianu şi Paul Stănescu.
"PSD nu mai merge în direcţia care trebuie, este departe de oameni. Partidul este confiscat în momentul de faţă, incapabil să reacţioneze la semnalele pe care le primeşte din interior. Prima dovadă constă în faptul că aceia care încearcă să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă PSD au fost daţi afară din partid. Gestul meu este şi un gest de solidaritate cu Marian Neacşu, Adrian Ţuţuianu, cu Gabriela Firea, cu Paul Stănescu, cel care a fost remaniat doar pentru faptul că nu mai împărtăşeşte ideile şi impunerile conducerii partidului", a afirmat Ion Mocioalcă.
În opinia deputatului de Caraş-Severin, CEx al PSD este, în prezent, doar "un cor al bisericii, care cântă cum i se dictează".
"Pentru aceste motive am plecat din PSD şi m-am dus într-un partid care respectă Europa. Am muncit în decursul carierei mele, în cinci mandate de parlamentar, pentru intrarea în NATO şi în Uniunea Europeană, iar acum mă trezesc cu unii lideri ai PSD care ne spun că noi facem parte din est", declară Mocioalcă.
Ion Mocioalcă şi-a depus în această săptămână demisia din PSD, după 24 de ani în care a făcut parte din acest partid. Totodată, el şi-a depus adeziunea la grupul parlamentar al Pro România.