CTP, despre Cîțu: E laș, oportunist, fripturist, are probleme grave de caracter. Enervează 95% dintre români înainte să deschidă gura

Data publicării:
CTP în studioul Digi24.
Cristian Tudor Popescu a vorbit vineri seara, la Digi24 despre Florin Cîțu.

Cristian Tudor Popescu a vorbit vineri seara, la Digi24 despre Florin Cîțu. „E laș, oportunist, fripturist și are probleme grave de caracter. Enervează 95% dintre români înainte să deschidă gura”, spune gazetarul despre liderul PNL. CTP se arată dezamăgit de premierul demis, în ciuda faptului că la Revoluție și-a format o încredere în tineri, dar Cîțu, deși tânăr, are „este un politician rânced care are toate caracteristicile cutrelor bătrâne din politică”.

Cristian Tudor Popescu: Știți ce a lipsit, la congres, la Cîțu? Așteptam să-și rupă cămașa și să ne arate că a îmbrăcat maieul morții. Adică... „Numai peste cadavrul meu se va face vreodată alianță cu PSD-ul, nu voi îmbrăca niciodată geaca roșie cu <Votați PSD!>”, niciodată, „numai peste cadavrul meu”... Da? Nu și-a rupt, așteptam gestul ăsta, ca să fie tacâmul complet!

Și acum vine, șocâțul – sigur, că râd, dar... nu e râsul meu. Cu Cîțu, domne, nu e râsul meu.

Eu am rămas din noaptea aia de 21 decembrie 1989, am rămas cu o slăbiciune care nu mi-a trecut nici azi. Față de tineri. Față de oameni mult mai tineri decât mine. Nici eu nu eram bătrân atunci, aveam 33 de ani. Dar acolo erau niște oameni mult mai tineri decât mine... Și am rămas cu o slăbiciune pentru asta. Am fost mai... am încercat să dau mai multă încredere oamenilor tineri, deși mulți n-o meritau.

Așa s-a întâmplat, de pildă, cu Vlad Voiculescu. Vă amtintiți, l-am considerat singurul ministru valabil în Guvernul Cioloș, atunci, pentru ca să trăiesc dezamăgirea pe care am trăit-o în acest an, cu domnul Voiculescu.

Mă rog, domnul Voiculescu a făcut greșeli în mandatul său. Multe! Grele, grave, strategia în primul rând strategia mandatului a fost greșită. A făcut greșeli de comunicare, de atitudine... un „purpuriu” de greșeli a făcut. Dar au fost greșeli.

CTP: Cred că domnul Cîțu nu mai poate fi concurat decât de domnul Klaus Iohannis, la această iritare pe care o produce oamenilor

În vreme ce, iată de la un om mult mai tânăr decât mine, domnul Cîțu, mă așteptam să vină – cum am și spus în discuțiile noastre aici – cu niște măsuri nepopulare, măsuri necesare, dure care să fie taxate electoral, dar să și le asume cu curaj, și în felul ăsta să facă un bine României.

Ca să am în fața ochilor acum, un „politican” rânced. Rânced, cu toate năravurile „bătrânilor” pe care le vedem de atâția și atâția ani în această țară.

E laș, e oportunist, chiar fripturist, se șterge - unde ziceți dumneavoastră -, cu cuvântul dat, cu ce îi iese pe gură... adică toate caracteristicile cutrelor bătrâne din politică. Iată-le la acest om în care eu mi-am pus o oarecare speranță la un moment dat.

E altceva aici. Domnul Cîțu nu a făcut greșeli! Domnul Cîțu are probleme grave de caracter. Acesta este modul lui de comportament în clipa de față. Ieșirile astea... Eu cred că nici nu mai e nevoie să deschidă gura când iese la televizor. Domnul Cîțu reușește să enerveze 95 la sută dintre telespectatori înainte să deschidă gura.

După părerea mea, cred că nu mai poate fi concurat decât de domnul Klaus Iohannis, la această iritare pe care o produce oamenilor.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei