C. T. Popescu, la Digi24: Liviu Dragnea anunţă duminică seara că va candida la prezidenţiale
Liviu Dragnea își va lansa sigur candidatura la alegerile prezidențiale, duminică seară, a spus Cristian Tudor Popescu la Digi24. În acest sens, gazetarul a precizat că anunțul liderului PSD este legat de seara alegerilor din 26 mai și de sentința de a doua zi. El a adăugat că Liviu Dragnea speră la un rezultat bun și în baza ajutorului care poate veni de la MAI și AEP.
Cristian Tudor Popescu a spus că liderul PSD s-a hotărât să candideze la alegerile prezidențiale din toamnă: „Este aproape indiscutabil că își va lansa candidatura domnul Liviu Dragnea duminică seară. Alte posibilități nu sunt de luat în considerare, gen Călin Popescu Tăriceanu, Dăncilă sau ce-am mai auzit, Firea, Ecaterina Andronescu. E simplu de demontat fiecare din aceste variante”.
El a adăugat că anunțul candidaturii lui Liviu Dragnea este legat de seara alegerilor din 26 mai și de sentința de a doua zi, a judecătorilor, în dosarul în care în primă instanță a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.
„Dragnea scontează pe un rezultat convenabil pentru el, peste 30%, și pentru asta speră în ajutorul Autorității Electorale Permanente, care a demonstrat cât de devotată îi este atunci când a încercat în ultima clipă să mărească cvorumul pentru referendum și să îl împiedice pe Klaus Iohannis să facă campanie pentru referendum. Nu că ar fi făcut prea multă campanie de felul acesta domnul Iohannis”, a mai spus gazetarul.
„Apoi, se bazează pe ajutorul Ministerului Afacerilor Interne, condus de Carmen Dan, care demonstrat cât de devotată îi este domnului Dragnea pe 10 august, anul trecut, în Piața Victoriei, a demonstrat-o la Topoloveni, când i-a ridicat pe cei 11 oameni care protestau pașnic împotriva PSD și cu ocazia parolării orașului Târgoviște, ca să nu-l deranjeze nimeni pe domnul Dragnea. Deci ne putem aștepta la orice din partea MAI. Vor avea de dus o luptă dură voluntarii, observatorii, cei de la celelalte partide pentru ca aceste alegeri să se desfășoare corect. Cea mai eficientă modalitate pentru a preveni frauda este prezența masivă la vot”, a subliniat Cristian Tudor Popescu.
Gazetarul a amintit că Liviu Dragnea „este mult sub procentajul partidului, așa că și-a făcut socoteala, rezultatul alegerilor este o rachetă de propulsie pentru el în candidatura la președinție”.
„Indiferent de rezultatul real, duminică seară nu vom avea decât exit poll-uri. Acolo, institutele sondajiste amice domnului Dragnea vor produce niște cifre, asa cum s-a întâmplat și în 2009, care să-i permită să afișeze o atitudine triumfală și să-și lanseze candidatura. Dacă se vor dovedi nereale cifrele, a doua zi dimineața, atunci din postura de candidat la președinție poate să strige că, în cursul nopții, Iohannis, împreună cu statul paralel, cu Kovesi, cu Timmermans au furat alegerile. Poate chiar să ceară renumărarea voturilor sau reluarea alegerilor, așa cum a făcut Erdogan la Istanbul. Asta din postura de candidat la președinție”, a spus Cristian Tudor Popescu.
Gazetarul a mai spus că a doua zi, luni, poate îi oferi liderului PSD „încă o rachetă de propulsie”.
„Dacă va fi achitat, e minunat! Încă o rachetă de propulsie pentru candidatura la președinție. Dacă va fi condamnat, atunci domnul Dragnea va lansa sloganul: Am candidat, m-au condamnat sau m-au arestat. Cum a și spus într-o convorbire la partid, acum câteva luni: dacă o să candidez, mă arestează. Acum e foarte simplu să strige: am candidat, m-au arestat”, a subliniat gazetarul.
„Și să vedem cum va fi arestat domnul Dragnea în cazul în care se va pune problema. Am mai spus-o. Hai să ne imaginăm cum acest minister de interne, sub Carmen Dan, va trimite polițiștii să pună în operă decizia instanței. Greu de imaginat! Mult mai greu decât în cazul lui Adrian Năstase, care știm cu ce s-a soldat atunci”, a adăugat CTP.
El a concluzionat că nu încape îndoială că Liviu Dragnea își va anunța candidatura la alegerile prezidențiale.
„Dincolo de toate aceste calcule, domnul Dragnea nu poate să facă pasul înapoi acum. Cum ar arăta, a fost cel mai activ membru PSD în această campanie așa-zis pentru europarlamentare. N-a avut nicio treabă cu candidații. Domnul Dragnea a făcut campanie prezidențială împotriva lui Iohannis, împotriva UE, pentru dezotrăvirea roșiilor și peștilor. Cum să vină acum și să anunțe că va candida nu știu cine din partea PSD? În ultimă instanță, așa cum domnul Dragnea a spus lucrul esențiale în legătură cu sine, pe care trebuie să ni-l amintim întotdeauna: nu vreau să ies din funcție și din viață ca un prost. Deci în mod clar va candida”, a argumentat Cristian Tudor Popescu.
Întrebat ce se va întâmpla dacă rezultat va fi mult mai slab pentru PSD la alegerile europarlamentare, gazetarul a spus că Liviu Dragnea „va striga că e vorba de furt, chiar dacă alegerile sunt organizate de ministerul lui Carmen Dan. Credeți că va avea vreo ezitare să spună că e o lucrătură a statului paralel? Credeți că mai are vreo ezitare să arunce încă o conspirație universală în noaptea alegerilor?”
CTP a adăugat că anunțul lansării candidaturii este punctul culminant al campaniei electorale.
„Sigur, a pomenit Dragnea ceva, pe unde s-a dus, pe la Târgoviște, în Moldova, a pomenit vreodată de candidații de pe lista PSD-ului, să-i prezinte? Nici vorbă! Toate textele au fost despre cum are el de gând să reformeze roșiile și castraveții din România, să facă autostrăzi, el Dragnea, și să dea legea dublului standard, el Dragnea, prin care vor fi terminate companiile străine. Evident că a fost o campanie prezidențială, cum am spus de o lună de zile, care își are climaxul în seara de duminică, indiferent de rezultatul acestor alegeri, Dragnea oricum își anunță candidatura”, a concluzionat Cristian Tudor Popescu.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News