Cristian Diaconescu: PMP nu a fost invitat de PNL și PDL la negocieri

Data publicării:
diaconescu crop

„Nu există nici un fel de invitaţie. Și e bine că e aşa, pentru că, din punct de vedere principial politic, ce fac dânşii – asigură evident un echilibru, ceva mai important decât este acum. Uitați-vă ce se întâmplă în Parlament, în structurile locale. Înțeleg că vor fi in opoziţie, ceea ce va presupune, și ca proces de fuziune, o mişcare serioasă, mai ales pentru liberali”, a spus Cristian Diaconescu în emisiunea Jurnalul de Seară de la Digi24.

„Ceea ce aş dori este, indiferent dacă fac o fuziune sau ce fac, să prezinte un program politic. Deocamdată nu am văzut decât niște lideri, enuntându-se ideea că unitatea duce la candidat la președinție care să se opună candidatului din partea cealaltă. Cred că e nevoie de ceva mai mult”, a adăugat el.

În ceea ce privește cooptarea Partidului Mișcarea Populară în alianța dintre liberali și democrat-liberali, Cristian Diaconescu spunhe că cele două formațiuni și-ar dori electoratul lui Traian Băsescu, dar fără Traian Băsescu și Elena Udrea.

Știrea este că nu neapărat o fuziune sau o alianță cu niște persoane sau o problemă pe care o au unii din PD cu Elena Udrea stă în calea revendicării acestui electorat, ci anumite principii în care s-a pus Traian Băsescu – statul occidental sau lupta anticorupție”, a spus el.

De altfel, președintele PDL Vasile Blaga și președintele demisionar al PNL Crin Antonescu au lăsat să se înțeleagă că discută o fuziune doar între formațiunile pe care le conduc, iar pentru partidele mai mici există varianta "fuziunii prin absorbţie". Cert este că Partidul Mişcarea Populară, formaţiunea lui Traian Băsescu, nu e la nicio masă în acest moment. Pentru unii liberali, e chiar o idee de neconceput.

Parlamentarul PNL Ludovic Orban spune că dorește coagularea dreptei fără Traian Băsescu, deoarece „otrăvește orice fântână în care intră”.

„Așchia nu sare departe de gard. PMP e creația orgoliului lui Traian Băsescu, care a vrut să rupă PDL, care nu a acceptat comanda dată de comandant de a o alege presedinte pe Elena Udrea”, a spus el.

Cristian Diaconescu a adăugat că PMP nu va face niciun pas spre cele două formațiuni, câtă vreme nu primește nicio invitație în acest sens.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri