Crin Antonescu își relansează candidatura la alegerile prezidențiale la malul mării

Data publicării:
crin antonescu2-Mediafax Foto-Andreea Alexandru

În aprilie 2012, Crin Antonescu a fost validat de congresele celor trei partide care formează USL drept candidatul Uniunii la alegerile prezidenţiale. Au fost însă şi voci care au spus că până în 2014 liderul PNL s-ar putea eroda din punct de vedere politic. De atunci, cel putin la nivel public, preşedintele PSD Victor Ponta a declarat în repetate rânduri că social-democraţii îl vor susţine pe Crin Antonescu în alegeri.

În protocolul USL se precizează însă că propunerea Uniunii pentru prezidenţiale va fi persoana cea mai bine plasată în sondajele de opinie, făcându-se referire la sondajele din 2011, când se pregăteau alegerile locale şi parlamentare.

Acum însă, lucrurile stau puţin diferit. În toate sondajele de opinie liderul PSD Victor Ponta este în faţa liberalului Crin Antonescu şi nu oricum, ci la mare distanţă. Astfel, lansarea proiectului de candidat al lui Crin Antonescu la şefia statului, care va avea loc la Constanţa, poate fi considerată o mişcare de imagine. Oricum, în PSD sunt voci care spun că social-democraţii ar trebui să aibă propriul lor prezidenţiabil, teză îmbrăţişată inclusiv de fostul lider al partidului, Adrian Năstase.

„Există o anumită presiune, inclusiv din partea... în interiorul PSD, pentru ca PSD să aibă un candidat propriu. (...) Dar chestiunea asta ar crea o foarte mare nemulţumire, evident, la nivelul lui Crin Antonescu” spunea Adrian Năstase în luna aprilie.

Analiştii nu-i dau şanse lui Crin Antonescu decât dacă acesta va avea sprijinul fialelor PSD. Liderul PNL a spus la un moment dat că preferă să se lipsească de acest sprijin, dacă va trebui să facă pentru asta prea multe compromisuri. El a făcut această afirmaţie în timpul crizei din USL declanşate de numirea procurorilor.

„Niciodată nu voi ezita să mă lipsesc de sprijinul cuiva, chiar important, dacă îmi cere lucruri pe care le consider inacceptabile şi pe care ştiu că milioane de români le consideră inacceptabile”, afirma Crin Antonescu în această primăvară.

În urmă cu câteva zile, Traian Băsescu spunea că liderul PNL nu va ajunge niciodată preşedintele României. Fostul lider al PNL, Călin Popescu Tăriceanu, s-a declarat şi el sceptic, dar cu o nuanţă. El susţine că actualul lider al partidului va fi preşedinte, dar numai dacă vrea PSD.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...