Consultări la Cotroceni, runda a doua. Președintele cere o soluție pentru votul din diaspora până în luna iunie

Data publicării:
Klaus Iohannis primele declaratii de la Cotroceni 12 ianuarie 2015 - presidency 3 -4

UPDATE 19:00 Discuțiile au durat șapte ore și s-au încheiat cu o declarație de presă a șefului statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că Parlamentul are termen până în luna iunie să adopte un nou Cod Electoral care să conţină inclusiv soluţii pentru simplificarea votului românilor din diaspora. Şeful statului spune că termenul a fost convenit cu liderii partidelor parlamentare, la consultările de astăzi de la Cotroceni. Un alt punct asupra căruia s-a ajuns la o concluzie comună este reducerea numărului de parlamentari, dar menţinerea celor două camere ale legislativului.

După cele șapte ore de discuţii cu partidele, preşedintele a anunţat termenul până la care Parlamentul trebuie să modifice legislaţia electorală.

Până la finele primei sesiuni parlamentare am convenit să avem o soluție legislativă pentru a asigura votul în diaspora, legislația privind alegerile locale și parlamentare, legislația partidelor și a finanțării partidelor și a campaniilor electorale”, a anunțat președintele la finalul consultărilor.

Partidele prezente la Cotroceni vor un Parlament bicameral, dar cu număr redus de senatori şi deputaţi care să fie aleşi printr-un sistem mixt. Cât priveşte ridicarea imunităţii parlamentarilor, se doreşte simplificarea procedurii.

Propuneri comune ale partidelor

- reducerea numărului de parlamentari

- Parlament bicameral

- sistem mixt de alegere a parlamentarilor

- finanţarea transparentă a partidelor

- simplificarea procedurii de ridicare a imunităţii

- reînceperea activităţii Comisiei pentru revizuirea Constituţiei 

PSD, PNL şi UNPR au venit cu propuneri pentru alegerile din diaspora.

„Am propus ca organizarea votului să fie în atribuțiile AEP, care a organizat foarte bine în țară și poate pe viitor să organizeze peste granițe (...)Suntem de acord cu facilitarea regimului privind înființarea de noi partide politice, să renunțăm la numărul mare de semnături”, a spus Victor Ponta.

Noi suntem consecvenți și considerăm că cetățenii români oriunde sunt în ziua votului și susținem vot prin corespondență”, a anunțat Vasile Blaga.

Am fost primii care am întocmit o propunere legislativă care viza întocmirea unor liste electorale și, atenție, un punct pe care l-am introdus este acela că aceste liste electorale trebuie să fie actualizate anual atât din țară, cât și din străinătate”, a anunțat Eugen Nicolicea (UNPR).

Liste permanente pentru românii din diaspora propun şi cei de la PC.

Social-democraţii mai vor ca primarii să fie aleşi într-un singur tur de scrutin.

Propunerile PSD

- AEP să oganizeze alegerile în ţară şi în diaspora

- înfiinţarea unui registru pentru românii din străinătate

- alegerea primarilor într-un singur tur

- condiţii mai simple pentru înfiinţarea partidelor

În schimb, liberalii susţin ca primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene să fie aleşi în două tururi.

Propunerile PNL

- vot prin corespondenţă

- alegerea primarilor şi a preşedinţilor de CJ în două tururi de scrutin

UDMR vrea ca actualul sistem să fie menţinut.

Primarii să fie aleși printr-un singur tur de scrutin și președinții de CJ să fie aleși în mod direct, dar putem accepta și varianta alegerii de către Consiliul Județean”, a spus Kelemen Hunor, președintele UDMR.

PNL propune şi o procedură mai simplă pentru ridicarea imunităţii.

În 48 de ore să fie dat acordul Camerei sau Senatului pe solicitarea de la parchete. Avem nevoie de acordul PSD”, a spus Alina Gorghiu.

Cât priveşte alegerea parlamentarilor, conservatorii spun că susţin votul pe liste.

„Cred că ar trebui să găsim un sistem eficient în funcție de norma de reprezentare. Că vor fi 300, 250 sau 350, nu cred că trebuie să ne raportam la un număr”, a declarat liderul PC, Daniel Constantin.

Singurii care au avansat un număr al parlamentarilor într-un viitor Legislativ, sunt social-democraţii. Aceştia susţin că este suficient un număr de cel mult 400 de aleşi.


UPDATE 17.00  Preşedintele fondator la PP-DD, Dan Diaconescu a declarat, miercuri, după consultările cu şeful statului, la Palatul Cotroceni, că Partidul Poporului a propus ca votul să fie universal, şi să fie valabil de la 16 ani, dar şi un Parlament cu 300 de aleşi care să nu mai aibă imunitate şi nici salariu.  


UPDATE 13.00 Consultările de la Cotroceni continuă la această oră. Până acum PSD, PNL şi UNPR, deci toate partidele care au fost la consultări susţin că e nevoie de noi măsuri pentru ca Parlamentul să nu mai fie văzut ca un scut pentru aleşii care au probleme în Justiţie.

"În ceea ce priveşte legile electorale, există o preocupare specială pentru asigurarea votului românilor din afara graniţelor, iar aici noi am propus ca organizarea votului în afara graniţelor să fie în atribuţile AEP, care de altfel a organizat foarte bine în ţară şi, în viitor, poate să organizeze şi în afara graniţelor ţării", a spus Ponta.

El a adăugat că Guvernul va pune la dispoziţia AEP toate mijloacele logistice necesare pentru ca Autoritatea să-şi îndeplinească această atribuţie.

Ponta a precizat că soluţia pe termen lung constă în întocmirea unui registru electoral al românilor care trăiesc în străinătate, în baza căruia AEP să ştie cum poate organiza scrutinele viitoare.

"Am propus ca soluţie pe termen lung şi o soluţie cu adevărat de rezolvare a problemelor apărute în diaspora şi în 2014 şi în 2009 – o soluţie propusă de altfel de asociaţiile românilor din diapora – şi anume întocmirea unui registru electoral al românilor care trăiesc în afara graniţelor în aşa fel încât AEP să ştie cum se poate organiza, fie că e vorba de secţii de vot, fie  e vorba de vot prin corespondenţă, ca să nu mai existe în viitor niciun fel de problemă în acest sens", a detaliat preşedintele PSD. „Susținem votul prin corespondență”, a spus și Vasile Blaga. 


Principalul subiect pe agenda întâlnirii va fi îmbunătăţirea legilor electorale, dar va fi discutată şi soarta imunității parlamentare. Şeful statului se va întâlni prima dată cu reprezentanţii Partidului Social Democrat, urmând apoi o întrevedere cu liberalii.

Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele României va avea miercuri următorul program public:

Consultări cu partidele şi formaţiunile politice reprezentate în Parlamentul României

• ora 10.00, Palatul Cotroceni, Salonul Ambasadorilor - consultări cu Partidul Social Democrat 

• ora 11.00, Palatul Cotroceni, Salonul Ambasadorilor - consultări cu Partidul Naţional Liberal  

• ora 12.00, Palatul Cotroceni, Salonul Ambasadorilor - consultări cu Uniunea Naţională pentru Progresul României  

• ora 14.00, Palatul Cotroceni, Salonul Ambasadorilor - consultări cu Partidul Conservator 

• ora 15.00, Palatul Cotroceni, Salonul Ambasadorilor - consultări cu Uniunea Democrată Maghiară din România  

• ora 16.00, Palatul Cotroceni, Salonul Ambasadorilor - consultări cu Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale  

• ora 17.00, Palatul Cotroceni, Salonul Ambasadorilor - consultări cu Partidul Poporului - Dan Diaconescu  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...