Consiliul Superior al Magistraturii ar fi formulat o serie de propuneri de modificare a Codurilor penale, Coduri aflate acum în discuția Comisiei speciale conduse de Florin Iordache. Anunțul a fost făcut marți chiar de deputatul PSD. Una dintre propuneri vizează introducerea unui prag de 50.000 de euro de la care să se poată vorbi de abuz în serviciu, neglijență în serviciu sau delapidare, dacă făptuitorul acoperă prejudiciul până la sesizarea instanței. Ulterior, CSM a dezmințit că a făcut aceste propuneri.
Actualizare 19:50. Consiliul Superior al Magistraturii a dezmințit, marți seară, că a propus ca la infracțiunile de abuz în serviciu și delapidare să existe un prag de 50.000 de euro. CSM a publicat reacția după ce Florin Iordache, cel care conduce comisia specială de modificare a Codurilor Penale, a făcut anunțul în numele său.
Propunerea CSM, transmisă președintelui Comisiei speciale, Florin Iordache, a fost marți prezentată membrilor Comisiei. „Mi s-a părut normal, le-am primit astăzi, să le aduc la cunoștință, să știți de ele”, a spus Iordache.
Dacă prejudiciul este până în 50.000 de euro și este achitat până la sesizarea instanței, fapta nu ar urma să constituie infracțiune.
Dacă prejudiciul este mai mare de 50.000 de euro și este achitat în cursul urmăririi penale sau, atenție, în orice moment de până la hotărârea definitivă, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
Reprezentanții Forumului Judecătorilor au anunțat că se retrag de la dezbateri.
„Asociația Forumul Judecătorilor din România a solicitat insistent Președintelui României, Președintelui Senatului și Președintelui Camerei Deputaților consultarea Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția) asupra unor aspecte curente vizând modificarea în România a Codului penal, Codului de procedură penală și Codului de procedură civilă, precum și unele aspecte conexe, susținând că este necesară suspendarea dezbaterilor Comisiei speciale comune până la data primirii Avizului Comisiei de la Veneția.
În ciuda acestui fapt, procesul de legiferare în această materie continuă, cu o procedură netransparentă și neprevizibilă, fără a putea aprecia în ce modalitate vor fi folosite observațiile formulate de sistemul judiciar, a cărui prezență pare doar a fi necesară pentru legitimarea modificărilor propuse, mimându-se un dialog. Astfel, materialele sunt comunicate în termene nerezonabile, uneori cu câteva ore înainte de lucrările comisiei, discutarea textelor și a amendamentelor are loc fără vot imediat, deși foarte multe instituții juridice au legătură între ele și trebuie apreciat dinainte care este cursul inițiativei legislative”, a explicat Forumul Judecătorilor, ulterior, printr-un comunicat de presă.
Concret, CSM dorește modificarea art. 308 din Codul Penal, prin adăugarea următoarelor alineate:
„(3) În cazul infracțiunii prevăzute de art. 295 (delapidare - n.r.), săvârșite în condițiile alin 1, împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
(4) Infracțiunile prevăzute la art. 295 (delapidare - n.r.), 297-300 (abuzul în serviciu, neglijența în serviciu, folosirea abuzivă a funcției, uzurparea funcției - n.r.) și art. 304 (divulgarea informațiilor secrete - n.r.), săvârșite în condițiile alin. (1), dacă au produs un prejudiciu material nu se pedepsesc atunci când valoarea prejudiciului este de cel mult 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, iar făptuitorul îl acoperă până la momentul sesizării instanței de judecată.
(5) Dacă infracțiunile prevăzute la alin. 4 au produs un prejudiciu material, iar făptuitorul acoperă integral prejudiciul cauzat, în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, limitele prevăzute la alin. 2 se reduc la jumătate.
(6) Dispozițiile alin 4 si 5 se aplică tuturor persoanelor care au comis împreună una dintre faptele prevăzute de alin. 4, indiferent dacă plata a fost efectuată doar de unul sau o parte dintre aceștia."
Ce prevede acum art. 308 din Codul penal:
„Infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane
(1) Dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-301 şi 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.
(2) În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime."