Ciucă, despre impozitarea progresivă: Așa cum sunt ținute acum cifrele cu creionul în registre, nu se poate aplica

Data publicării:
Prim-ministrul Nicolae Ciucă participă la alegerile Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali, în București, joi 16 martie 2023.
Nicolae Ciucă, Foto: George Călin / Inquam Photos

Premierul Nicolae Ciucă a explicat vineri, în timpul unei vizite de lucru la Piatra Neamţ, că impozitarea progresivă nu poate fi aplicată, atât timp cât nu este realizată o digitalizare a Ministerului de Finanţe care încă ţine şi calculează cifrele cu creionul în registre. Ciucă a precizat că săptămâna viitoare va fi adoptată ordonanţa privind reducerea cheltuielilor bugetare, însă exclude o supraimpozitare pentru mediul privat, potrivit News.ro.

Despre impozitarea progresivă, Nicolae Ciucă a explicat că măsura nu poate fi aplicată, dacă nu este realizată o digitalizare a Ministerului de Finanţe. „Impozitarea progresivă este o soluţie care se poate aplica doar atunci când vom avea toate instrumentele necesare, mai precis digitalizarea la nivelul Ministerului Finanţelor pentru determinarea venitului global, pentru că discutăm de impozitare progresivă în condiţiile în care putem să determinăm venitul global. Aşa cum astăzi toate aceste cifre încă sunt ţinute cu creionul în registre, este imposibil să se aplice impozitarea progresivă”, a spus Ciucă.

Ordonanţa privind reducerea cheltuielilor va fi adoptată săptămâna viitoare, spune Ciucă

Nicolae Ciucă anunță că săptămâna viitoare va fi adoptată de către Executiv ordonanţa privind reducerea cheltuielilor bugetare, însă exclude o supraimpozitare pentru mediul privat, deoarece nu ar fi corect ca statul să introducă astfel de taxe, în contextul în care încurajează mediul privat să facă investiţii şi să se dezvolte. „Ordonanţa urmează să fie prezentată săptămâna viitoare în coaliţie şi în momentul în care Ministerul de Finanţe va prezenta toate datele, le vom analiza şi le vom agrea împreună cu partenerii de coaliţie, imediat, că va fi în şedinţa de miercuri a Guvernului sau într-o şedinţă de Guvern ulterioară, cert este că săptămâna viitoare vom adopta această ordonanţă.

Prevede o rânduială în ceea ce priveşte cheltuielile la buget şi aici ne referim la bunuri şi servicii. Ne referim la reducerea cheltuielilor pentru achiziţia de autovehicule şi mobilier şi alte cheltuieli. Putem să funcţionăm şi să administrăm în continuare ţara şi fără aceste cheltuieli şi, desigur, acolo unde va fi necesar, de ce spun necesar, pentru că sunt instituţii care prin bugetul anual au deja prevăzute cifre de şcolarizare şi acolo nu putem să stopăm încadrările, dar în instituţiile unde nu va fi absolut necesar să continue ocuparea funcţiilor şi acelea vor fi stopate. Deci săptămâna viitoare”, a declarat Nicolae Ciucă, întrebat vineri la Neamţ când va fi dată ordonanţa privind reducerea cheltuielilor bugetare.

Chestionat dacă are în vedere o supraimpozitare a bugetarilor, cât şi pentruîn mediul privat, prim-ministrul Ciucă a răspuns: „Celelalte chestiuni care ţin de impozitare, supraimpozitare sunt elemente de analiză pe care le aşteptăm de la Ministerul de Finanţe. Nu putem să venim cu astfel de taxe la mediul privat”.

„Discutăm cu mediul privat, îi încurajăm să facă investiţii, îi încurajăm să se dezvolte. Nu ar fi corect din partea statului să vină peste noapte cu astfel de măsuri. Adoptarea la nivelul Guvernului a unei astfel de decizii nu poate să se întâmple în acest moment, pentru că trebuie, de asemenea, asigurate condiţiile de constituţionalitate şi celelalte elemente pe care trebuie să le avem clar pe masă vis a vis de efectele şi consecinţele acestor măsuri.”, a completat şeful Executivului.

„Nu am sumele”, a adăugat Ciucă, întrebat dacă are o estimare asupra bugetului pe care l-ar putea aduce această supraimpozitare.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce România este considerată una dintre cele mai sigure țări din lume. Anunțul făcut de oficialii MAI
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Ce se întâmplă când dormi cu capul ridicat pe pernă. Beneficii neștiute și capcane ascunse
Newsweek
Guvernul admite: NU are bani să crească pensiile. Ce spune DOCUMENTUL care întristează pensionarii
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...