Cîţu: Nu se taie nimic de la Ministerul Muncii. Încasăm mai mulţi bani, iar deficitul scade chiar dacă am crescut pensiile

Data actualizării: Data publicării:
premierul florin citu
Premierul Florin Cîțu. Foto: Facebook

Premierul Florin Cîţu a declarat joi, la Palatul Victoria, că la rectificarea bugetară nu se taie nimic de la Ministerul Muncii, dar sumele acordate de la bugetul de stat acestui minister vor fi reduse, având în vedere că s-au încasat mai mulţi bani la buget din contribuţii, fapt care a condus la scăderea deficitului la pensii.

Cîţu a fost întrebat într-o conferinţă de presă despre faptul că, într-o variantă propusă de rectificare bugetară, Ministerul Muncii ar avea un minus de 2,7 miliarde de lei.

„Acesta este un lucru bun şi va trebui să ne uităm altfel. La pensii există un deficit. Acel deficit este finanţat prin subvenţie de la bugetul de stat. Faptul că noi reducem sumele pe care le dăm de la bugetul de stat către Ministerul Muncii înseamnă că de fapt am încasat mai mulţi bani din contribuţii şi acel deficit s-a redus, deci am crescut pensiile anul trecut. Şi anul acesta au crescut pensiile, pentru că punctul de pensie e mai mare în medie decât anul trecut. Şi cu toate acestea, chiar cu o pensie mai mare, am încasat mai mulţi bani la buget din contribuţii şi acel deficit a scăzut şi nu mai e nevoie să alocăm resurse de la bugetul de stat. Despre asta este vorba la Ministerul Muncii”, a explicat premierul.

Florin Cîțu a continuat: „Asta este explicaţia, nu se taie nimic de la Ministerul Muncii, avem un lucru foarte bun, încasăm mai mulţi bani la buget, iar deficitul scade chiar în condiţiile în care am crescut pensiile”.

Potrivit draftului de rectificare, aceasta este una pozitivă, cu un plus de 8,99 miliarde lei pe cheltuieli. Ministerul Sănătăţii va primi în plus peste 3,5 miliarde de lei, Ministerul Finanţelor peste 3 miliarde de lei, iar Ministerul Dezvoltării peste 1,8 miliarde de lei.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
cartofi
Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...