Cioloș: România are creştere economică, dar datoria publică a crescut foarte mult

Data actualizării: Data publicării:
dacian ciolos, ultima conferinta de presa prim ministru (5)

Fostul premier Dacian Cioloş a declarat, luni, că este nevoie de o reformă a sistemului de pensii, susţinând, însă, că nu trebuie făcută ca în cazul salarizării, „bazată pe îndatorarea statului şi a generaţiilor viitoare”, relatează Agerpres. În plus, el a criticat măsurile economice adoptatea de guvernarea PSD-ALDE: „România are creştere economică, una dintre cele mai mari creşteri economice din Europa şi cu toate aceasta datoria publică a crescut foarte mult.”

dacian ciolos, ultima conferinta de presa prim ministru (5)
Foto: gov.ro

„În mod clar e nevoie de o reformă a sistemului de pensii, cred, în primul rând, toată această suită de pensii speciale cu care s-a aruncat în stânga şi în dreapta trebuie clarificate, mai ales pentru oamenii care poate chiar ar fi îndreptăţiţi pentru o astfel de abordare. Dar, în primul rând. avem nevoie de un sistem de pensii care să fie sustenabil. Dacă domnul Dragnea are impresia că poate să facă din nou o reformă a sistemului de pensii cum a făcut-o pe cea de salarizare, bazată pe îndatorarea statului şi a viitoarelor generaţii, nu cred că asta este calea”, a afirmat Dacian Cioloş, întrebat în legătură cu proiectul legii pensiilor prezentat de liderul PSD.

Cioloş a apreciat că acuzaţiile liderului PSD, Liviu Dragnea, referitoare la "gaura" în buget lăsată de Guvernul Cioloş sunt "populiste".

„Probabil că vorbea de gaura aceea de 10 miliarde în care a căzut dânsul de fapt, că, din păcate, odată cu dânsul, trage toată România, pentru că gaura aceea s-a creat de când au ajuns guvernele Dragnea la guvernare. Eu o să răspund printr-un lucru foarte simplu: România are creştere economică, una dintre cele mai mari creşteri economice din Europa şi cu toate aceasta datoria publică a crescut foarte mult. Nici nu are rost să dau cifre pentru că lucrul aceasta se vede de mai multă vreme. Cum poţi să explici că lucrurile merg bine şi că creezi bunăstare atunci când ai creştere economic, deci în mod normal ar trebui să te dezvolţi, dar tu te îndatorezi pe pieţele financiare internaţionale ca să-ţi plăteşti minimum de cheltuieli: salarii, pensii şi funcţionarea administrativă? Cred că asta răspunde deja la toate afirmaţiile populiste care au început din campania electorală şi văd că domnul Dragnea nu a ieşit din logica aceea”, a spus Cioloş, întrebat în legătură cu acuzaţiile liderului PSD referitor la faptul că Guvernul Cioloş ar fi lăsat la buget cele mai mici venituri.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică seară că noua lege a pensiilor va îndrepta inechităţile apărute în calculul pensiilor pentru oameni care au muncit în aceleaşi condiţii, dar s-au pensionat la date diferite, precizând, totodată, că nicio pensie nu va scădea. El a prezentat mai multe principii de bază ale noului proiect de lege a pensiilor, arătând că viitorul act normativ va recompensa mai bine munca şi va mări ritmul de creştere a pensiilor. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri