Cioloș îi răspunde lui Dragnea pe subiectul corvetelor

Data actualizării: Data publicării:
collage

Dacian Cioloș îl contrazice pe Liviu Dragnea pe tema corvetelor militare. Fostul premier spune într-o declarație de presă că Hotărârea de Guvern nu reprezintă un contract semnat sau aprobat, ci stabilește doar procedura de achiziție, iar abrogarea ei nu se poate face pe argumentul că ar fi nelegală.

collage

„Actualul Guvern și Parlament pot oricând întrerupe negocierile pentru achiziția unor nave militare marine din motive de oportunitate pe care doar ei le pot susține și argumenta. Prin anularea acestei proceduri de achiziție, Guvernul actual trebuie să-și asume și că renunță la construcția unor nave militare în șantierele navale din România, din Galați și Constanța, unde lucrează peste 25.000 de români și care asigura în același timp un nivel de investiții de peste 1,6 miliarde Euro”, a spus Dacian Cioloș, într-o conferință comună cu Mihnea Motoc, fostul ministru al Apărării.

Fostul premier Cioloș a adăugat că actualul ministrul al Apărării Naționale, Gabriel Leș, a fost secretar de stat responsabil cu înzestrarea Armatei în perioada desfășurării acestor negocieri și poate oferi mai multe detalii privind această procedură de achiziție publică.

În noiembrie 2016, fostul Executiv adopta o Hotărâre de Guvern prin care se stabilea procedura prin care Ministerul Apărării să încheie un contract cu șantierul naval olandez Damen de la Galați pentru construirea a patru corvete multifuncționale de ultimă generație, prima dintre ele urmând a fi livrată în primii 2 ani și jumătate de la semnarea acordului. Costul întregului program a fost estimat la circa 1,6 miliarde de euro (inclusiv TVA) și presupune, dincolo de construcția propriu-zisă a navelor, și achiziția munițiilor, suportul logistic inițial, instruirea echipajelor, dar și colaborarea șantierului la modernizarea altor nave, precum și elemente de offset.

Reacția de acum a fostului premier Cioloș vine după ce Liviu Dragnea, președinte al PSD, a declarat zilele trecute că hotărârea de guvern care stabileşte procedura de achiziţie a corvetelor pentru Armata Română este „ilegală” şi trebuie abrogată.

„Acolo este o problemă serioasă. (...) În situaţia respectivă acea hotărâre de guvern nu putea fi adoptată fără să existe aprobarea Parlamentului. Ceea ce cred eu că va face Guvernul - şi trebuie să facă - să abroge acea hotărâre de guvern şi să reia procedura legală care înseamnă eventual memorandum în Guvern, solicitarea de la Parlament pentru aprobare după care să purceadă la hotărârea de guvern care să aibă un rezultat sau altul”, a spus Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.

Declarația comună a lui Dacian Cioloș și Mihnea Motoc:

„În spațiul public au fost făcute mai multe afirmații fără temei cu privire la o decizie a guvernului condus de Dacian Cioloș de achiziționare a unor nave militare de tip ”corvetă” pentru dotarea forțelor militare navale române. În acest context, facem următoarele precizări:

  • Hotărârea de Guvern, la care se face referire in spațiul public, nu a fost și nici nu a intenționat să fie o decizie de achiziție publică privind cumpărarea unor nave militare marine. HG-ul respectiv nu reprezintă un contract semnat sau aprobat, ci stabilește doar procedura care urma să se desfășoare pentru achiziția acestor nave militare marine.

  • În conformitate cu prevederile legale existente, inițierea achiziției publice ar fi avut loc numai după aprobarea condițiilor de achiziție de către Parlamentul României.

  • Urmând intru totul procedura stabilită de lege, în mod transparent, Guvernul a informat Parlamentul României, căruia i-a solicitat aprobarea prin Lege a condițiilor de achiziție a navelor militare marine respective. În absența unui aviz din partea Parlamentului, Guvernul, la acea data, nu a luat nicio decizie în privința negocierilor, tocmai pentru că procedura legală a avizării de către Parlament nu era finalizată.

  • O așa-zisă ”abrogare” a Hotărârii de Guvern respective, prin care erau stabilite doar procedurile legale de desfășurare a acestor achiziții, ar echivala cu o neasumare a acelor condiții. Actualul Guvern și Parlament pot oricând întrerupe negocierile pentru achiziția unor nave militare marine din motive de oportunitate pe care doar ei le pot susține și argumenta. Însă, respingem categoric ideea că o astfel de abrogare ar putea avea ca temei nerespectarea condițiilor legale de adoptare a Hotărării de Guvern respective.

  • Prin anularea acestei proceduri de achiziție, Guvernul actual trebuie să-și asume și că renunță la construcția unor nave militare în șantierele navale din România, din Galați și Constanța, unde lucrează peste 25.000 de români și care asigura în același timp un nivel de investiții de peste 1,6 miliarde Euro.

  • Precizăm că domnul Gabriel Leș, actualul ministrul al Apărării Naționale a fost secretar de stat în cadrul aceluiași minister, responsabil cu înzestrarea Armatei, în perioada desfășurării acestor negocieri și poate oferi mai mule detalii privind această procedură de achiziție publică pentru dotarea forțelor militare navale române.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...