Cioloș, după întâlnirea cu Iohannis: Fără o viziune clară riscăm să primim fonduri europene care să fie risipite pe proiecte inutile

Data publicării:
dacian ciolos gov ro
Foto: arhivă gov.ro

Dacian Cioloș, președintele PLUS și al grupului Renew Europe din Parlamentul European, s-a întâlnit astăzi cu Klaus Iohannis, președintele României, și cu Cătălin Predoiu, ministrul Justiției. El a discutat cu cei doi oficiali despre fondurile europene, despre MCV și intrarea României în spațiul Schengen.

„Sunt mai multe urgențe la nivel european care au o importanță strategică foarte mare pentru România și este extrem de important să ne coordonăm toți cei care putem avea influență în deciziile următoare. Este vorba în primul rând despre sumele care pot fi obținute prin viitorul buget european, care pot fi esențiale în dezvoltarea țării în următorii 7 ani, dar și despre ridicarea restricțiilor la granițe pentru cetățenii și firmele noastre prin intrarea în Spațiul Schengen”, a spus Dacian Cioloș, potrivit comunicatului PLUS.

Potrivit comunicatului, Dacian Cioloș a discutat cu Klaus Iohannis în principal despre negocierile în curs cu privire la fondurile europene pe care le poate accesa România atât prin planul de relansare propus de Comisia Europeană, cât și din viitorul buget al Uniunii Europene.

Președintele PLUS a dorit să afle care sunt intențiile președintelui în viitoarele negocieri din Consiliul European pentru ca și europarlamentarii Alianței USR PLUS să poată ajuta în acest demers în negocierile din Parlamentul European.

„Suntem în momentul în care atât sumele, dar și programele prin care sunt distribuiți acești bani se discută în Consiliu și în Parlamentul European. România are nevoie de această coordonare între președinte și europarlamentari pentru a obține cele mai bune soluții și bani europeni exact acolo unde este mai mare nevoie de ei, în programe de infrastructură, digitalizare, energie, mici fermieri și alte domenii critice pentru noi. Fără să avem o viziune clară a României în aceste discuții riscăm să primim fonduri care sunt risipite pe proiecte inutile”, a declarat Dacian Cioloș, după întâlnirea cu președintele României.

Discuții Cioloș-Predoiu despre MCV și intrarea în Schengen

Tot azi, Dacian Cioloș a avut o întrevedere și cu Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, pentru a vedea stadiul în care se află proiectele anunțate de Guvernul PNL, esențiale pentru a debloca negocierile pentru accesul României în Spațiul Schengen.

„În 2016 eram extrem de aproape de intrarea în Spațiul Schengen și chiar state care se opuseseră până atunci ne-au dat semnale că ne susțin accesul în 2017. Din păcate, PSD a venit la putere și, prin presiunile asupra Justiției, a ratat această șansă enormă ca cetățenii români și firmele noastre să poată beneficia de statutul complet de membru al Uniunii Europene. Azi am vrut să discut cu domnul ministru Predoiu despre stadiul câtorva proiecte esențiale: Secția Specială, Legile justiției și Codurile penal și de procedură penală. Fără o claritate în acest proces, România nu poate ieși din MCV, iar acest lucru este esențial pentru negocierile de acces în Spațiul Schengen. În plus, există demersuri avansate ca banii din viitorul buget european să fie accesați doar de țările care au un stat de drept funcțional și o justiție independentă. Din acest motiv suntem obligați ca, imediat ce va exista o majoritate democratică solidă în Parlament, să putem trece la vot cu pachetul de modificări anticorupție”, a afirmat Dacian Cioloș.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri