Cioloş, despre activarea Articolului 7: Cea mai dură acţiune împotriva Guvernului. CCR, singurul actor care poate opri marginalizarea României

Data publicării:
dacian ciolos, ultima conferinta de presa prim ministru (3)

Fostul premier Dacian Cioloş susţine că înlocuirea MCV cu o procedură mai drastică şi posibilitatea, afirmată ferm, de activare a Articolului 7 reprezintă „cea mai dură acţiune a Comisiei Europene împotriva Guvernului României”. Președintele PLUS susţine că doar Curtea Constituţională mai poate opri marginalizarea României, prin constatarea neconstituţionalităţii modificărilor aduse legislaţiei penale.

ciolos_inquam_octav_ganea_ILUSTRATIE_CIOLOS_10_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

„Înlocuirea MCV cu o procedură mai drastică şi posibilitatea, afirmată acum ferm, de activare a Articolului 7 reprezintă cea mai dură acţiune a Comisiei Europene împotriva Guvernului României, de la începutul luptei PSD împotriva justiţiei şi până astăzi. Comisia Europeană transmite clar: aţi încălcat de mult principii esenţiale ale Uniunii, precum statul de drept şi separaţia puterilor, am încercat să vă convingem să vă opriţi, dar pentru că nu aţi vrut mai există o singură soluţie - sancţiunile. Iar sancţiunile pot fi dintre cele mai dure, de la blocarea fondurilor europene şi până la suspendarea dreptului de vot al României în cadrul Consiliului”, a scris, luni, pe Facebook, Dacian Cioloş.

Potrivit acestuia, „nu mai vorbim despre conflicte politice interne sau despre încercarea de a scăpa de o pedeapsă penală, ci despre o luptă directă între Dragnea şi Uniunea Europeană, în care românii sunt luaţi ostatici de către un partid al penalilor şi ţinuţi pe post de scut”.

„Pentru că nu mai avem nico speranţă în Guvern şi majoritatea parlamentară, mai există un singur actor instituţional care poate opri în acest moment marginalizarea României în Europa: Curtea Constituţională. Le reamintim judecătorilor CCR că au jurat să apere Constituţia, iar Constituţia prevede clar, în Articolul 148, necesitatea blocării oricăror norme interne contrare principiilor europene. Stimaţi judecători constituţionali, declaraţi neconstituţionale modificările aduse de PSD-ALDE-UDMR legislaţiei penale. Altfel, veţi purta pe umeri complicitatea la anularea celui mai mare pas înainte făcut de către România: integrarea în Uniunea Europeană”, a mai scris Cioloş.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a anunţat într-o scrisoare trimisă primilor patru oameni din statul român că executivul european va declanşa o procedură preliminară activării Articolului 7 din Tratatul UE în cazul României dacă modificările la codurile penale vor intra în vigoare.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
bile loto
Rezultate LOTO - Joi, 21 noiembrie 2024. Numerele extrase și premiile puse în joc de Loteria Română
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...