Dacian Cioloș: „Acolo sunt adevărații români patrioți - cei care trimit bani acasă și care nu pleacă capul în fața PSD”

Data actualizării: Data publicării:
oameni pe strada generic shutterstock_160438778
FOTO: Shutterstock

Președintele PLUS, Dacian Cioloș, a comentat ironic la Digi24 declarațiile lui Darius Vâlcov, consilierul prim-ministrului, care a spus că din cauza presiunilor și a pericolului de a fi retrogradați de companiile de rating, e necesar să fie ceva mai dispus să dialogheze în privința Ordonanței 114 și chiar să o modifice.

Dacian Cioloș: „Dar de ce-i pasă dlui Vâlcov de degradarea companiilor de rating? Că alea sunt străine! Până la urmă, are încredere în străini? Sau cum e? Are încredere în străini câteodată și altădată nu? De ce companiile astea de rating sunt importante și mesajele pe care le transmit investitorii - care creează locuri de muncă în România - străini sau români, de vreun an de zile, ele n-au ajuns la urechile dlui Vâlcov?

Nu înțeleg ipocrizia asta, ce vor oamenii ăștia? Pentru că ei știu că le țâțâie fundul de riscul ca România să fie retrogradată și să plătească mai scump împrumuturile pe care le iau - pentru că din asta trăiește guvernul PSD acum, din împrumuturi externe - și știu ce înseamnă recomandarea asta: mai puține investiții, mai puțini bani sau bani mai scumpi. Dar dacă guvernul PSD e așa de brav și o să facă România suverană pesedistă, de ce mai contează ce spun companiile de rating?

Oamenii ăștia, de fapt, nu știu ce vor sau ei știu ce vor, știu foarte bine ce vor, dar nu spun ce vor și cam ăștia-s politicienii PSD, de ani de zile: una spun și alta fac. Și una spun în campanie și mai aruncă cu câte 100 de lei în stânga și-n dreapta și ăsta e modelul de 25-30 de ani, și în rest, continuă fără să le tremure măcar ceva pe obraz să-și îndeplinească obiectivele de a canaliza bani și resurse spre clientela partidului”.

„Bancuri populiste”, așa califică Dacian Cioloș reproșurile voalate ale consilierului Vâlcov că unii funcționari din instituții publice „poartă corespondență cu organizații internaționale”. „Păi, ei nu poartă corespondență cu organizații internaționale? Comisia Europeană nu-i organizație internațională? Haideți să fim serioși! Domnul Vâlcov nu e o referință pentru mine în discursul politicii. Domnul Vâlcov a demonstrat ce știe să facă”, a spus Dacian Cioloș.

Românii care pleacă din țară și trimit bani acasă sunt adevărații patrioți

Întrebat dacă crede că PSD pregătește o nouă conducere a BNR, după declarațiile lui Darius Vâlcov critice la adresa băncii centrale, Dacian Cioloș a răspuns: „Eu am impresia că vor să meargă în direcția în care orice instituție care încă nu e pesedizată trebuie să devină controlată politic de PSD. Nu știu să lucreze altfel oamenii ăștia, nu există parteneriate pentru ei, sunt noi sau nimeni altcineva. Și de-asta guvernul acesta trebuie să plece și de-asta alegerile din 26 mai sunt esențiale”, a spus Dacian Cioloș, arătând că acest scrutin înseamnă mai mult decât trimiterea unor oameni în Parlamentul European. Ar putea înseamna o coalizare a forțelor de opoziție care să ducă la îndepărtarea PSD de la putere.

În ceea ce privește Banca Națională, ar fi periculos să aibă o conducere având legătură orice partid politic, pentru că „acolo trebuie oameni competenți și oameni care să țină un echilibru în economie, indirect, prin modul în care este gestionată politica monetară”, a punctat Dacian Cioloș. „PSD a demonstrat că e capabil de orice altceva, dar numai de echilibru nu și numai de a apăra interesele României nu. În mod clar ei confundă interesele României cu interesele lor, nu le pasă de ce crede societatea, de ce cred oamenii, pentru ei patrioții sunt ei. Nu se uită la faptul că românii patrioți trebuie să plece din țară, cu capul plecat, ca să-și caute de lucru în altă parte. Acolo sunt adevărații români patrioți: care trimit bani acasă și care nu pleacă capul în fața PSD”, a încheiat Dacian Cioloș.

Citiți și: 

Cioloș, la Digi24: Atacul la Kovesi e e singura acțiune vizibilă la nivel european a președinției României a UE

D. Cioloş, la Digi24: Reţeaua de aprozare e o idee comunistă. Dragnea se interesa de subvenţii la tomate şi carnea de porc din interes

Dacian Cioloș, la Digi24: PSD confundă majoritatea cu ideea de a subordona tot

D. Cioloş, replică la Digi24 pentru liderul PSD: Liviule, nu ţine! Întreb unde sunt foştii securişti trecuţi la PSD

Ce i-a spus lui Dacian Cioloș primarul PSD de la Bacău

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...