Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, spune că „niciodată” nu s-a vorbit de obligativitatea vaccinării împotriva COVID-19, iar protestele pe această temă au fost organizate în urma „unor minciuni”.
El a fost întrebat dacă şi-a schimbat poziţia din cauza protestelor.
„Nu, categoric nu. Până acum, în România, protestele au fost făcute în urma unor minciuni şi aş dori să fac şi un apel la presă să-i oprească pe aceşti mincinoşi, pentru că niciodată, nimeni nu a venit cu un proiect de lege care să oblige vaccinarea”, a spus Ciolacu, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.
Președintele PSD a mai spus că propunerea ministrului Sănătății Alexandru Rafila privind introducerea certificatului verde COVID în funcţie de incidenţa infectărilor cu SARS-CoV-2 este cea mai bună.
„Cred că propunerea domnului Rafila să se facă în funcţie de incidenţă, de cazuri şi de câtă presiune este pe sistemul ATI este cea mai bună abordare. Nu cred că scoţând anumite categorii, pentru unii într-un fel şi pentru alţii în alt fel. E o regulă de bun simţ, care trebuie să recunoaştem că nu este o regulă constituţională”, a spus Ciolacu.
Editor : M.B.