Guvernul a aprobat un program pe 4 ani prin care copiii dezavantajați vor primi anual 500 de lei pentru materiale școlare și haine

Data actualizării: Data publicării:
scoala copii elevi
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

ACTUALIZARE 18:30 Guvernul a aprobat un program pentru următorii patru ani prin care 410.000 de copii, şcolari şi preşcolari, vor primi anual un tichet educaţional în valoare de 500 de lei pentru achiziţia de materiale şcolare, fondurile fiind asigurate de la nivel european, a informat, joi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

„Guvernul a aprobat un program pentru următorii patru ani pentru copiii care urmează cursurile primare şi gimnaziale, dar şi pentru preşcolari privind tichete educaţionale, aşa sunt ele numite, cu o finanţare de 100% din fonduri europene, în valoare de 500 de lei, o dată pe an”, a declarat Câciu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Ministrul a precizat că tichetele educaţionale sunt destinate procurării de materiale şcolare şi îmbrăcăminte.

„Un program care vizează circa 410.000 de copii, anual, care provin din familii cu venituri reduse. Pentru preşcolari, condiţia este ca venitul mediu pe membru de familie să fie 633 de lei, iar pentru elevii din ciclul primar şi gimnazial 50% din salariul minim brut”, a explicat Adrian Câciu.

El a arătat că programul aprobat de Guvern aduce o serie de noutăţi faţă de alte proiecte similiare.

„Acest program, faţă de ceea ce a fost în trecut, pentru că România a mai avut astfel de programe prin care a sprijinit familiile cu venituri reduse, ca şi element de noutate - totul va fi digitalizat, astfel încât părinţii să nu facă decât un singur efort. Vor depune o cerere la şcoală, iar tot procesul de analiză, de verificare a veniturilor, de transmitere a cardurilor către părinţi se va face prin intermediul instituţiilor care se ocupă, respectiv Ministerul Educaţiei, Inspectoratele şcolare, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, şi banii vor fi încărcaţi pe card. Noi, ca şi termen, sperăm că la jumătatea lunii noiembrie toate aceste carduri să fie încărcate. Actul normativ prevede ca termen pentru depunerea cererii 45 de zile de la începerea cursurilor. Deci, undeva la finalul lunii octombrie să fie depuse aceste cereri”, a menţionat ministrul.

---știre ințială---

Guvernul aprobă în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă în baza căruia peste 400.000 de copii din familii dezavantajate vor beneficia anual de tichete sociale în valoare de 500 de lei pentru haine şi rechizite. „ Tichetele vor fi primite anual, timp de patru ani, începând cu anul şcolar 2023 - 2024”, a precizat premierul Marcel Ciolacu. 

„Acordăm astăzi, prin ordonanţă de urgenţă, tichete sociale în valoare de 500 lei pentru fiecare copil dintr-o familie cu venituri mici, care merge la grădiniţă şi la şcoală, la cursuri primare şi gimnaziale. Sunt peste 400.000 de copii care vor beneficia de sprijin pentru achiziţionarea de rechizite şi haine. Tichetele vor fi primite anual, timp de patru ani, începând cu anul şcolar 2023 - 2024. Finanţarea va fi de 120 de milioane de euro, este asigurată din fonduri europene şi îi mulţumesc domnului ministru Câciu pentru această iniţiativă”, a spus prim-ministrul, la începutul şedinţei de Guvern.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă vizează aprobarea Schemei naţionale de sprijin pentru preşcolarii şi elevii dezavantajaţi, prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional 2023 - 2027, în cadrul Programului Incluziune şi Demnitate Socială 2021 - 2027.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce să oprești Wi-Fi-ul întotdeauna pe timp de noapte…
Digi FM
Imagini şocante în noaptea de Revelion. Un şofer a fost filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un sens...
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
A divorțat, iar acum iubește din nou. Fratele lui Ben Affleck, surprins alături de partenera lui mai tânără...
Adevarul
Daniel David îi răspunde lui Călin Georgescu: „Sunt surprins că un om al păcii caută, de fapt, războiul”
Newsweek
Cea mai rea veste de la Casa de Pensii. „Lucrăm, dar nu facem plăți”. 2.500.000 pensionari, afectați
Digi FM
România, inclusă de CNN printre cele mai bune locuri de vizitat în 2025. Cum este descrisă destinaţia...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025