Şeful PSD Cluj: Decizia lui Ponta trebuie respectată. El trebuie să-şi continue mandatul de premier
Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, afirmă, referitor la retragerea lui Victor Ponta de la conducerea partidului, că decizia acestuia „trebuie respectată”, dar şi că acesta trebuie să îşi continue mandatul de premier. „Decizia lui Victor Ponta trebuie respectată. Victor Ponta trebuie să-şi continue mandatul de premier, activitatea sa fiind confirmată prin rezultatele bune ale guvernării PSD”, susţine Lăpuşan.
Daniel Savu (PSD Prahova): Ponta va continua să fie o piesă importantă din echipă şi un lider al PSD
Senatorul Daniel Savu, lider interimar al PSD Prahova, spune că gestul lui Victor Ponta de a renunţa temporar la şefia PSD este „absolut normal”. „Este absolut normal gestul lui Victor Ponta de a prelungi interimatul Rovanei Plumb la conducerea PSD. Aşa demonstrează că este un veritabil om de stat! Actul guvernării trebuie să continue pentru binele României, iar noi, cei din PSD, ştim asta”, afirmă senatorul PSD Daniel Savu, într-un comunicat dat publicităţii duminică seară. Savu spune, de asemenea, că Ponta va fi în continuare un lider important al PSD şi că partidul nu are nevoie de un congres până când nu se va clarifica „situaţia” lui Ponta.
Mircea Cosma, despre retragerea lui Ponta: Se va asigura interimat până la Congres, în octombrie
Mircea Cosma, care în 2014 s-a autosuspendat de la şefia PSD Prahova, spune că se bucură că este „un exemplu demn de urmat” şi că, la fel ca în cazul său, şi după retragerea lui Victor Ponta se va asigura interimat la conducerea partidului, fiind convocat Congresul în octombrie. „Îmi aduc aminte că atunci când eu am făcut această autosuspendare, în februarie 2014, lumea a rămas contrariată. Dar mă bucur că încă o dată sunt un exemplu demn de urmat”, a declarat Mircea Cosma. „Când eu am avut problemele cu justiţia, m-am suspendat din funcţia de preşedinte al organizaţiei Prahova şi a preluat funcţia senatorul Savu, interimar, până la alegeri”, a spus Mircea Cosma.
Lider al PSD Constanţa despre retragerea lui Ponta: Este gestul unui lider responsabil
Preşedintele executiv al organizaţiei judeţene a PSD Constanţa, Decebal Făgădău, afirmă că retragerea lui Victor Ponta de la conducerea formaţiunii este un gest corect, de fair-play faţă de colegi şi, totodată, o hotărâre a „unui lider responsabil”. „Am anticipat acum două săptămâni că atunci când Victor Ponta va lua o decizie va pune pe primul plan interesul partidului, înaintea oricărui alt interes. Acesta este gestul unui lider responsabil, este un gest corect, de fair-play faţă de colegi şi în concordanţă cu Rezoluţia privind integritatea în Partidul Social Democrat, votată de Consiliul Naţional al PSD şi propusă de Victor Ponta. Din acest punct de vedere, apreciez că gestul de suspendare din toate funcţiile din partid este unul de normalitate” a declarat Decebal Făgădău, care este şi şeful filialei municipale a PSD Constanţa.
„În mod cert, ceea ce întâmplă nu face bine partidului. De asemenea, cred că pericolul cel mai mare pe care PSD cred că ar trebui să-l conştientizeze în acest moment nu cred că este Victor Ponta, ci ruperea partidului. Dacă pe partea dreaptă am văzut că de-a lungul vremii au fost tot felul de scindări, fuziuni, reaşezări, alianţe, ruperi de alianţe, partea stângă de-a lungul vremii a fost destul de aşezată, iar pericolul acesta de a se rupe partidul cred că ar trebui să fie principala preocupare. Victor Ponta cred că trebuie să gestioneze foarte bine problema partidului în primul rând şi abia în al doilea rând problema personală”, afirma Decebal Făgădău.