Preşedintele PSD Liviu Dragnea a mers cu elicopterul Ministerului Apărării, la Buzău, pentru a participa la Ziua Eroilor. El a motivat că are mai multe întâlniri programate şi că a făcut solicitare pentru transport special, în baza legii. „S-a dus cu elicopterul din acelaşi motiv pentru care s-au dus inşii aceia când au descins din elicopter în parcarea din faţa clubului din Mamaia. Ca să îl vadă lumea”, a comentat la Digi24 jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
„S-a dus la Buzău pe calea aerului, cum se spunea despre primarul Cioară înainte de 1989, că s-a întors de la Paris pe calea aerului.
De ce s-a dus domnul Dragnea? El s-a mai dus o dată cu elicopterul la Ţebea, dar atunci era măcar un elicopter privat, a zis că a plătit.
Acum e elicopter MApN, a spus că e ocupat, adică nu putea ajunge la Buzău cu coloana oficială. De ce s-a dus cu elicopterul? Din acelaşi motiv pentru care inşii aceia au descins din elicopter în parcarea din faţa clubului din Mamaia, nu pe clădire, ci în faţă, ca să vadă toată lumea că noi coborâm din elicopter.
Din acelaşi motiv pentru care şi-a adus „Sfert-seculara” la congres în primul rând, lângă primarul general al României, cum s-a exprimat doamna primar azi.
A făcut-o în acelaşi regim ca şi preşedintele Iohannis. Deci, Dragnea cînd se duce în străinătate vrea sa treacă drept nr. 1 în România. Ăsta e obiectivul principal. Ce spune, ce face nu contează.
Adică: veniţi la mine! De asta s-a dus să coboare din elicopter”, a afirmat jurnalistul.