C. T. Popescu: Alegerile anticipate, acum, nu sunt o soluție

Data publicării:
ctp-1

 „Alegerile anticipate acum nu sunt potrivite. De ce? În timpul scurt în care ar trebui să aibă loc acum, n-ar putea aduce la putere decât morișca. Morișca! Asta de 25 de ani în care pleacă unii, vin ceilalți. Ce, în PNL nu sunt destule mutre pentru care dubioase e un cuvânt blând? Nu sunt destui neoameni care abia așteaptă să se suie, să ne încalece din nou? Ba da! Și atunci? Ce soluții ar aduce alegerile anticipate acum? În vreme ce peste un an, este timp pentru ca aceștia tineri și acești oameni care sunt în stradă acum să se organizeze. Nu neapărat ca partid, ci ca mișcare cu adevărat populară – nu ca aia scoasă din geanta dnei Udrea – care să-și trimită oamenii, aleși din rândurile lor, să candideze în alegerile de anul viitor. E un an, timp în care acești oameni se pot face cunoscuți și pot să intre în competiție cu politicienii care nu mai pot oferi nimic. (...)

Mă bucur că am trăit acest moment, atâția ani am privit tineretul acestei țări, abulic, neimplicat social, stând deoparte, și iată-i în sfârșit acum își merită tinerii, studenții, oamenii până în 40 de ani, își merită numele de tineri. Sunt în frunte, pentru schimbare”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri