Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a declarat, despre o eventuală candidatură la şefia formaţiunii în cadrul congresului care urmează să aibă loc în acest an, că a participat „la toate luptele pe care USR PLUS le-a avut” şi că intenţionează să meargă mai departe. Reacția lui Barna vine după ce Dacian Cioloș i-a propus să se retragă amândoi din competiție și să susțină un alt candidat pentru a nu crea falii între USR și PLUS.
Întrebat dacă agreează formula conform căreia atât el, cât şi copreşedintele Dacian Cioloş să se retragă din competiţie, Barna a replicat că a participat la toate luptele pe care USR PLUS le-a avut şi că intenţionează să continue.
„Este întotdeauna o chestiune de mesaj politic. Eu am participat la toate luptele şi la toate confruntările pe care USR PLUS le-a avut. Intenţionez să merg mai departe, pentru că eu cred foarte mult că USR PLUS este un partid care pe termen lung va avea un cuvânt greu în politica din România”, a arătat el, în cadrul unei declaraţii acordate presei, potrivit Agerpres.
Liderul USR PLUS a precizat că are mare încredere în înţelepciunea colegilor săi.
„Am spus deja, proiectul USR PLUS este un proiect la care muncesc de patru ani de zile. Este un proiect asumat. Am foarte mare încredere în înţelepciunea colegilor mei”, a precizat Barna.
Săptămâna trecută, Dacian Cioloș i-a propus colegului său de partid Dan Barna, în perspectiva Congresului USR PLUS din toamnă, să nu candideze niciunul pentru șefia partidului și să susțină un alt candidat, potrivit unor surse politice apropiate discuțiilor.
Aceleași surse susțin că Dacian Cioloș a făcut propunerea pentru că pierde teren în partid, după ce în ultima perioadă a fost mai mult absent. În același timp, Cioloș nu și-ar mai dori atât de mult să candideze, însă doar retragerea sa din competiție ar da rău în rândul membrilor PLUS.
Nu este clar dacă Dacian Cioloș i-a propus lui Dan Barna și persoana pe care să o susțină cei doi, însă, în partid se vorbește și despre posibila candidatura a ministrului Transporturilor Cătălin Drulă.
Președintele USR PLUS va fi ales la congresul care va avea loc în luna septembrie.
Editor : R.K.