Avertisment Traian Băsescu: Instituțiile statului vor privi cu atenție finanțarea campaniei electorale

Data publicării:
Traian Basescu

 

Toate partidele ar trebui să ia act de existența și conținutul legii 78/2000, care stabilește sancțiuni grele, cu închisoare de la unu la cinci ani, pentru cei care nu respectă regulile de finanțare a campaniilor. La toate partidele ar trebui să fie citită legea, a subliniat șeful statului. El a precizat că articolul 1 stabilește foarte clar ce înseamnă corupția în finanțarea partidelor. 

„Toate instituțiile statului vor privi cu atenție, urmărind să diminueze la maximum banii negri în campania electorală”, a avertizat președintele.

Traian Băsescu a prezentat o listă cu teme europene care ar trebui dezbătute în campania pentru alegerile europarlamentare, precizând însă că nu vrea „nici să fie diriginte, nici să dea partidelor teme”. Președintele a argumentat că vrea să tragă un semnal de alarmă, după ce a observat un dezinteres față de temele europene în perioada preelectorală. În același timp, el a spus că dacă va constata că partidele deviază de la aceste teme europene în campania electorală, nu va avea încotro și va interveni în dezbaterea publică.

Pe lista de teme de campanie prezentată de președinte figurează: accesul în Schengen, procesul de apropiere al R. Moldova de UE, viitorul șef al Comisiei Europene, problema roma, gazele de șist, reindustrializarea și crearea locurilor de muncă, rolul Comisiei Europene.

Președintele a precizat că este dispus să participe la dezbaterile pe aceste teme, punându-și la dispoziție expertiza europeană căpătată ca șef al statului, care a reprezentat România în relația cu Uniunea Europeană.

Alte teme punctate de președinte:

- Cred că putem face o dezbatere a ceea ce este în avantajul României: să avem un președinte al Comisiei Europene socialist sau din spectrul PPE. Nu mai vorbim de faptul că trebuie să ne uităm și la dismeniunile țărilor. Nu cumva riscăm să creăm o forță incredibilă unei țări care e deja influentă? Ar fi un alt subiect.

- Cei care candidează pentru PE ar trebui să fie pregătiți cu argumente pro și contra ca românii să înțeleagă miza acestor alegeri.

- România face eforturi de ani buni ca problema integrării roma să fie acceptată ca o problemă a UE, nu ca una a României.

- Europa a descoperit acum cât de vulnerabilă și dependentă este de Rusia. Ne schimbăm direcția către Stalele Unite sau dăm utilitate explorării propriilor resurse. Este dezbaterea despre gazele de șist.

- Creșterea economică, reindustrializarea Europei. Cea mai mare parte este delocalizată, în afara Europei.

- Politicile de ocupare a forței de muncă. România stă mai bine, dar nu stă pe roze. Politicile de ocupare a forței de muncă sunt un subiect de dezbatere. Sunt 106 milioane de euro, pentru tineri, destinați României. Sunt convins că foarte mulți tineri ar fi interesați de un astfel de subiect. Mai sunt 450 milioane de euro, destinați persoanelor defavorizate din România.

- Vrem o Comisie Europeană mai puternică sau mai slabă. O Comisie Europeană puternică înseamnă o cedare de suveranitate mai mare către Bruxelles, o Comisie Europeană mai slabă înseamnă o consolidaree a statelor. Este un subiect de maxim interes național? Categoric este.

- Care este poziția partidelor politice față de continuarea MCV? Mai vrem sau nu MCV? Mai e necesar sau nu? Justiția este ireversibil independenta? Tentativele de influențare sunt un accident? Tragerea unor concluzii în urma dezbaterilor ar consolida poziția României, iar grupurile europarlamentare să fie informate despre aceasta.

Șeful statului a fost întrebat dacă este de acord cu suspendarea activității Parlamentului pe durata campaniei electorale și a spus că da, pentru că în campanie politicienii trebuie să meargă în comunități și să explice electoratului temele și să-l mobilieze la vot, cu atât mai mult cu cât avem o participare slabă la precedentul scrutin. „La televizor, cum mai întreabă bietul om?” a mai argumentat președintele. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Este Nicușor Dan bun de președinte al României? Părerea AI despre întrebarea momentului la români
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei