ANI a sesizat Parchetul General în privința lui Costel Alexe, pentru că nu a trecut un împrumut în declarația de avere

Data publicării:
costel alexe cu ochelari gesticuleaza cu pixul in mana la conferinta de presa
Costel Alexe, președintele CJ Iași Foto: Facebook

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la posibila săvârşire de către fostul ministru al Mediului Costel Alexe, actual preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, a infracţiunii de fals în declaraţii, potrivit News.ro.

Agenţia Naţională de Integritate arată, într-un comunicat de presă transmis vineri, că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa unor indicii referitoare la posibila săvârşire de către Costel Alexe, fost ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor în perioada 4 noiembrie 2019 - 5 noiembrie 2020 şi actual şef al CJ Iaşi, a infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 326 din Codul Penal.

„Persoana evaluată nu a declarat, în declaraţiile de avere depuse în anul 2020, împrumutul în valoare de 107.600 Lei, reprezentând creditarea unei societăţi comerciale în cadrul căreia soţia acestuia deţinea calitatea de asociat şi funcţia de administrator”, explică ANI.

 

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri