Andrei Pleșu: Demnitatea e un titlu care te ferește de rele
Data publicării:
Demnitatea este un titlu menit să-i apere pe demnitari de puşcărie. Este interpretarea scriitorului Andrei Pleşu, invitatul emisiunii „În faţa ta”. În opinia scriitorului, chiar şi confruntat cu probele, un asemenea personaj ori dă vina pe un denunţător, ori pozează în victimă. Rareori îşi recunoaşte faptele.
„Niciunul din ei nu a interiorizat ideea de demnitate. La noi se numesc demnitari. Ești demn în fața morții, a suferinței, în pușcărie. La noi demnitatea e doar un titlu care te ferește de rele. Ce face inculpatul român? Zice că e nevinovat, până apar probele. Când apar, are două variante: să zică că sunt false sau sunt rezultatul unor adversități ale altor denunțători față de el ori, radical, cum aud că a făcut Cosma Jr, "vă sparg". Niciunul nu-și pune întrebarea de ce am ajuns în situația asta decât dând vina pe alții”, spune Andrei Pleșu.