Andrei Muraru, despre scandalul cu premierul Ciolacu din timpul vizitei în SUA: „Instituţional, lucrurile funcţionează foarte bine”

Data publicării:
marcel ciolacu andrei muraru
Premierul Marcel Ciolacu (foto stânga) și ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru (foto dreapta). Sursă colaj foto: Inquam Photos - Octav Ganea/ George Călin

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat luni, întrebat despre tensiunile cu premierul Ciolacu din timpul vizitei în SUA, că „instituţional lucrurile funcţionează foarte bine”, iar guvernul face o treabă foarte bună în privinţa programului Viza Waiver de eliminare a vizelor pentru românii care călătoresc în această ţară.

„Nu cred că nicio discuţie publică, fie ea şi în contradictoriu, poate să stea în faţa unui asemenea obiectiv (ridicarea vizelor pentru SUA - n.r.). Instituţional, lucrurile funcţionează foarte bine şi guvernul face o treabă foarte bună şi prin coordonatorul naţional pe care l-a numit, şi comitetul interministerial, şi grupurile de lucru care duc la îndeplinire sarcinile din planul de lucru împreună cu partea americană. Nu există niciun fel de obstacol”, a spus ambasadorul României în SUA, întrebat la Prima News despre conflictul cu premierul Marcel Ciolacu din timpul vizitei acestuia în SUA, potrivit News.ro.

Întrebat și dacă a vorbit cu Klaus Iohannis despre acest subiect şi dacă președintele i-a reproşat ceva, ambasadorul Andrei Muraru a precizat că nu poate să devoaleze discuţiile cu şeful statului.

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a afirmat că a fost exclus de la întâlnirele politice pe care premierul Marcel Ciolacu le-a avut în Statele Unite ale Americii în cursul vizitei sale din decembrie anul trecut.

„Rolul meu în această vizită se încheie aici. Mulţumesc echipei mele de la Washington pentru efortul depus în ultimele zile pentru a facilita întâlnirile din următoarele zile, însă domnul prim-ministru a considerat că nu este necesară participarea reprezentanţilor Ambasadei României la Washington la întâlnirile politice din următoarele zile”, a declarat Alexandru Muraru.

În replică, premierul a declarat că „lipsa de anvergură şi reacţia emoţională” a lui Andrei Muraru nu l-au calificat pentru a fi ambasador şi a precizat că presupune că ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, va avea o discuţie cu preşedintele României pe acest subiect.

„Nu mai avut nicio discuţie cu domnul ambassador şi cred că o perioadă mai lungă de timp nu o să avem discuţii. În primul loc, eu am venit aici însoţit de ministrul de Externe, este reprezentanta de vârf a diplomaţiei române, nu apucasem să avem discuţiile aplicate cum vor fi reprezentările în ziua următoare. De aceea am şi spus că câteodată e bine să ai răbdare. Totuşi, lipsa de anvergură a domnului ambasador şi o reacţie până la urmă cred că emoţională a domniei sale nu l-a calificat pentru a fi ambasador”, a declarat Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă l-ar fi rechemat pe Muraru din postul de ambassador, dacă decizia i-ar fi aparținut lui, nu preşedintelui, Ciolacu a spus: „Categoric”.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
Digi FM
David Pușcaș, după dezvăluirile făcute de Luminița Anghel, mama lui adoptivă: “Nu dorm de câteva zile”
Pro FM
Cum arată Meghan Trainor după ce a slăbit foarte mult. Fanii abia o mai recunosc: „Cât Ozempic a folosit?”
Film Now
Maria Shriver, despre actuala relație cu Arnold Schwarzenegger, care a înșelat-o cu menajera: Am muncit mult...
Adevarul
Găștile din Generația de Aur. Dorinel Munteanu, obraznic cu colegul de cameră: „Ce, mă, ai venit să faci...
Newsweek
România crește pensiile speciale cu 1.500 lei. UE ne-a „amendat” deja cu 320.000.000€ că nu le tăiem
Digi FM
Irinel Columbeanu și-a făcut planuri pentru o vacanță prelungită. Medicii și-au dat acordul să plece de la...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Angajații unui atelier auto, șocați când au văzut un șarpe ascuns printre fiare: „Își digera masa liniștit”
Film Now
Matt Damon, transformat total pentru viitorul său film. Cu barbă lungă și un fizic parcă sculptat, pe...
UTV
Vittoria Ceretti vorbește în premieră despre relația cu Leonardo DiCaprio. Modelul urăște să fie numită...