BOR critică o piesă de la TNB, acuzând „utilizarea defăimătoare a simbolurilor religioase”. Cazul real care a inspirat spectacolul

Data actualizării: Data publicării:
Proorocul Ilie
Proorocul Ilie, spectacol TNB. Foto: Florin Ghioca

Spectacolul „Proorocul Ilie”, montat de Botond Nagy la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti (TNB), a fost criticat de Biserica Ortodoxă Română, într-un comunicat, în urma unor comentarii pe rețelele de socializare. Piesa este inspirată din lucrarea unui antropolog polonez, care a descris, într-un studiu publicat în 1974, cazul unui bărbat care a ajuns să fie numit „profetului Ilya” de către adepții săi, alături de care se mutase într-un sat din Polonia. În urma criticilor, TNB a transmis că acestea sunt „rezultatul unei interpretări eronate a mesajului artistic”.

Pe site-ul său, Teatrul Național București scrie că „spectacolul este nerecomandat minorilor sub 18 ani”, având scene „care îi pot afecta emoțional, limbaj licențios, scene cu conotație sexuală”.

Pe rețelele de socializare, au apărut îndemnuri la protest, precum: „creştinii care sunt de acord să meargă acolo (…) şi să întrerupă paşnic spectacolul. Se poate protesta în faţa TNB chiar pentru a scoate piesa de tot”, scrie News.ro. Au fost publicate și fotografii cu scene din piesă, în care apare o cruce.

BOR „a luat act cu mâhnire” de utilizarea „defăimătoare a simbolurilor religioase”

Patriarhia Română a transmis, într-un comunicat, că „respectarea simbolurilor creştine constituie un act deopotrivă spiritual şi cultural important şi necesar într-o lume tot mai secularizată şi înclinată spre o interpretare lipsită de discernământ a vieţii spirituale”.

„Prin urmare, luăm act cu mâhnire de utilizarea defăimătoare a simbolurilor religioase creştine în timpul interpretării piesei de teatru «Proorocul Ilie» şi sperăm ca, pe viitor, manifestările culturale să continue să respecte dimensiunea sacră a acestora, fără a prejudicia în vreun fel valoarea lor spirituală”, a transmis Patriarhia Română.

TNB: „Unele imagini au fost scoase din context, distorsionează mesajul artistic”

La scurt timp a apărut și o explicație din partea TNB, care a precizat că reacțiile critice „sunt rezultatul unei interpretări eronate a mesajului artistic”.

„Spectacolul «Proorocul Ilie» nu îşi propune să aducă vreo ofensă credinţei creştine sau oricărei alte convingeri religioase. Dimpotrivă, montarea este o reflecţie asupra credinţei, asupra fragilităţii convingerilor umane şi asupra pericolelor extremismului de orice fel. Este un demers artistic care încurajează toleranţa, dialogul şi o înţelegere mai profundă a complexităţii spiritului uman”, transmite instituția.

„Menţionăm că unele imagini apărute pe platformele sociale au fost scoase din contextul real al spectacolului, prezentând fragmente izolate într-un mod care distorsionează mesajul artistic al montării. Spectacolul nu este o blasfemie şi nu îşi propune să ridiculizeze credinţa, ci, dimpotrivă, invită la o reflecţie profundă asupra relaţiei dintre om şi divinitate, asupra modului în care credinţa poate fi influenţată sau deturnată”, a precizat TNB.

Protestul Patriarhiei intervine la o lună și jumătate de la premiera spectacolului, care a avut loc pe 14 februarie. De atunci, spectacolul a adunat mai multe păreri pe grupul de profil „Mergem la teatru”, de pe Facebook, care are 60.000 de membri.

„La reprezentația de astăzi, Proorocul Ilie a primit aplauze îndelungi și binemeritate. O satiră îndrăzneață despre religie și credință, care te pune pe gânduri. Dar care în același timp ar putea cu ușurință sa fie interpretată într-un mod greșit”, a scris o membră a grupului, pe 22 martie.

„Nu e un spectacol clasic (nici nu vreau să mă gândesc cum va fi „încondeiat” de criticii de teatru), ci mai degrabă o satiră amplă, plină de simboluri, care atinge direct și fără menajamente teme legate de societate, credință, fanatism, moarte și mântuire. Iar stilul lui Botond Nagy poate părea, pentru unii, o „blasfemie””, a scris o altă membră a grupului, după premiera piesei.

Cazul real care a inspirat spectacolul

Spectacolul „Proorocul Ilie” a fost transformat în piesa de teatru în urma unei lucrări științifice realizate de Włodzimierz Pawluczuk, antropolog, savant în studii religioase și profesor de științe umaniste, în 1974, scrie pe pagina TNB.

În această lucrare, el a descris cazul real al lui Eliasz Klimowicz, un bărbat excentric, care a trăit în regiunea poloneză de nord-est Białystok, în anii ’30 - ’40 ai secolului trecut și care a ajuns să fie numit de adepții săi profetul Ilya.

Potrivit Wikipedia, Klimowicz și-a înființat propria biserică, a fondat un sat pentru el și pentru adepății săi, pe care l-a numit „Noul Ierusalim”, iar, în următorii ani, zeci de oameni s-au mutat în acest sat. În acest timp, el a intrat în conflict cu Biserica Ortodoxă, care l-a acuzat de erezie și interpretarea eronată a Sfintelor Scripturi.

Reputația lui Klimowicz a avut de suferit după ce a refuzat să fie crucificat de adepții săi, care au început să îl vadă ca pe o reîncarnare a lui Iisus Hristos, și pentru că „sfârșitul lumii” profețit de el nu a avut loc.

În ciuda acestui fapt, pelerinii din toată Polonia erau în continuare atrași de el, iar el era în continuare înconjurat de un grup notabil de credincioși. Activitatea lui s-a încheiat în 1939, când a dispărut, în mod misterios, la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț supriză despre ajutorul de 400 lei. Se oferă încă un bonus de 300 lei
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Imagini adorabile din savana africană: pui de leu jucându-se sub privirea protectoare a mamei lor