Ambasadorul rus: Putin nu l-a invitat încă pe Băsescu la Moscova

Data actualizării: Data publicării:
ambasador 20rus 20malginov-32926

„Din câte ştiu, nu i s-a făcut încă o invitaţie domnului preşedinte Băsescu. În ceea ce priveşte relaţiile politice, după cum am spus, acum, după alegeri, sper că vom putea creşte turaţia în relaţiile cu noul Guvern, cu preşedintele şi Administraţia Prezidenţială şi vom crea perspectivele pentru îmbunătăţirea relaţiilor noastre", a declarat Malghinov, într-un interviu la emisiunea „După 20 de ani" de la ProTV.

El a spus că invitaţii similare de a vizita România au fost însă adresate şi preşedintelui rus actual Vladimir Putin, revenit la Kremlin în primăvara acestui an, precum şi fostului preşedinte Dmitri Medvedev. „Invitaţiile există", a spus Malghinov.

Relațiile bilaterale nu sunt înghețate

El a subliniat că nu percepe relaţiile politice dintre cele două ţări ca fiind "îngheţate", deşi nu sunt foarte active. "În ceea ce priveşte relaţiile politice, nu aş spune că ele sunt îngheţate. Am spus deja că este vorba despre percepţie. Bineînţeles, în comparaţie cu alte ţări, mă refer aici la relaţiile Rusiei cu alte ţări europene, da, nu avem cele mai active relaţii. Dar avem perspective, avem perspective. În acest sens, este foarte important să se suprapună un şir de factori. Politica nu apare din aer. Ea reprezintă o finalitate a unor procese: economice, culturale, relaţiile între tineri, anumite interacţionări în cadrul forumurilor internaţionale. Bineînţeles că şi contactele politice directe sunt importante. Desfăşurăm destul de frecvent consultări la nivelul Ministerelor de Externe ale celor două ţări. De asemenea, au avut loc întâlniri, cu mult timp în urmă într-adevăr, şi între conducătorii ţărilor noastre. Am venit în România cu intenţia de a crea condiţii pentru a pune aceste chestiuni pe ordinea politică a zilei, pentru a o extinde şi a exista posibilitatea acestor întâlniri. Şi, de principiu, condiţiile se creează", a spus Malghinov.

Relațiile Rusia-România sunt împotmolite la nivel politic

Preşedintele României nu a mai fost la Moscova de la începutul primului său mandat, în 2005, an în care Traian Băsescu s-a dus de două ori în Federaţia Rusă. O dată în februarie 2005, apoi în mai 2005, când a participat la manifestările consacrate comemorării a 60 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Părea începutul unei relaţii personale bune cu preşedintele de atunci al Rusiei, actualul premier Vladimir Putin, dar la puţin timp după aceea, Traian Băsescu declara, în septembrie 2005, că "de-a lungul istoriei, Marea Neagră a fost considerată mai mult sau mai puţin un lac rusesc", o declaraţie de natură să irite Moscova.

Pe de altă parte, Rusia a criticat, în ultimii ani, amplasarea bazelor militare americane pe teritoriul României, apoi scutul antirachetă, după cum, în repetate rânduri, partea română a criticat decizia Rusiei de a-şi mentine prezenţa militară în Transnistria.

Timp de 17 ani, niciun şef de stat rus nu a vizitat România. Prima vizită a unui preşedinte rus în România a avut loc în aprilie 2008, când Vladmir Putin a venit la Bucureşti pentru a participa la summitul Consiliului NATO-Rusia, un forum de consultare şi cooperare la lucrările căruia Putin nu mai participase de la constituirea sa, în 2002. Cu această ocazie, Putin a avut o întrevedere bilaterală cu Traian Băsescu, pe care l-a invitat în Rusia, dar vizita nu s-a concretizat nici până în prezent.

La nivel de prim-miniştri, ultima vizită consemnată de agenda diplomatică bilaterală datează din iulie 2004, când Adrian Năstase a mers la Moscova.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
Programul creșterilor de pensii în 2025. Indexarea și Mica Recalculare aduc mii de lei în plus
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Un pui de cerb axis a venit pe lume la Zoo Târgu Mureș. De ce confundă oamenii această specie cu căprioarele
Film Now
Cum arată acum Marv, unul dintre bandiții din "Home Alone". Cu ce se ocupă după ce a renunțat la actorie...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...