Alexandru Rafila: Următorii şapte ani sunt esențiali. Vor schimba sistemul de sănătate

Data publicării:
Alexandru Rafila
Foto: Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila / Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri, la ediţia a XII-a a Aspen Healthcare Summit, că următorii şapte ani sunt esenţiali şi vor putea schimba sistemul de sănătate.

El a subliniat că fără asigurarea forţei de muncă potrivite celelalte investiţii nu au niciun viitor.

„Am discutat mereu despre prevenţie, despre dezvoltarea serviciilor ambulatorii, despre principalele priorităţi - morbiditatea şi mortalitatea în România, am vorbit despre bolile cardiovasculare, cerebrovasculare, oncologice, diabet şi altele. Toate acestea acum beneficiază de un cadru strategic, iar următorii şapte ani sunt esenţiali. Ei vor putea schimba sistemul de sănătate din punct de vedere al investiţiilor în spitale, în noi clinici ambulatorii, dar şi în ceea ce priveşte medicii de familie. Vor putea să beneficieze de politici privind resursele umane, ele sunt extrem de importante după părerea mea, avem multe exemple în acest sens, s-au făcut multe investiţii însă fără politicile esenţiale care să asigure şi forţa de muncă potrivită celelalte investiţii nu au niciun viitor”, a afirmat Rafila.

Potrivit acestuia, politica publică privind managementul sectorului sănătăţii, precum şi schimbarea mentalităţii trebuie să se regăsească sub aceeaşi umbrelă, iar conducerea Ministerului Sănătăţii şi CNAS trebuie să colaboreze astfel încât să poată fi implementate toate schimbările din sistem.

„Cred că politica publică privind managementul sectorului sănătăţii, precum şi schimbarea mentalităţii privind depăşirea provocărilor cu care ne confruntăm şi care schimbă faţa sistemului de sănătate şi aici mă refer la inteligenţa artificială, la telemedicină, introducerea digitalizării în toate domeniile medicale, toate aceste provocări trebuie să se regăsească sub aceeaşi umbrelă şi conducerea Ministerului Sănătăţii, CNAS care trebuie să colaboreze astfel încât să poată implementa toate aceste schimbări”, a explicat ministrul.

El a informat că Guvernul va adopta vineri strategia naţională pentru sănătate, strategia de luptă împotriva rezistenţei antimicrobiene şi infecţiilor nosocomiale şi strategia pentru vaccinare. „Sunt documente extrem de importante”, a evidenţiat Alexandru Rafila.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă când amesteci Coca Cola cu lapte: reacția care te va...
Digi FM
Cu ce se ocupă, de fapt, Dragoș Moștenescu, Costel din „La bloc”, în Anglia. Emil Mitrache l-a dat de gol...
Pro FM
Jennifer Lopez, după un zbor de 11 ore. Artista, într-un trening comod și fără urmă de machiaj pe față
Film Now
Denzel Washington va juca într-unul dintre cele mai așteptate filme. Unul dintre ultimele sale roluri înainte...
Adevarul
Unicul copil al unui celebru artist din Rep. Moldova a murit în condiții suspecte. Cauza preliminară a...
Newsweek
Cât va fi pensia minimă din 1 ianuarie? Ce pensionar ia o creștere record de 1.000 lei la indexare?
Digi FM
Irina Fodor are o siluetă ca trasă prin inel, dar nu face mari eforturi pentru a o păstra. Un preparat nu-i...
Steinmeier empfängt Iohannis 2024-11-16 Deutschland, Berlin Bundespräsident Frank-Walter Steinmeier (SPD), empfängt den
Klaus Iohannis, primit de președintele german: România şi Germania vor continua să sprijine Ucraina în fața...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
Al patrulea cel mai scump film realizat vreodată, lansat în vara lui 2025. Acțiune la superlativ, cascadorii...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului