12 ONG-uri cer sesizarea CCR şi demisia lui Victor Ponta, după ce premierul a modificat 26 de acte normative

Data publicării:
original lso1093

 

(Foto gov.ro)

Organizaţiile semnatare arată, luni, într-un comunicat de presă, că deşi aparent este doar a doua ordonanţă de urgenţă din acest an, OUG 2/2015 pentru modificarea unor acte normative, precum şi alte măsuri cuprinde în realitate 26 de ordonanţe de urgenţă şi a fost publicată direct în Monitorul Oficial, vineri, fără a fi postată în prealabil pe site-ul Guvernului, în dezbatere publică.

Potrivit sursei citate, acesta este un mod prin care Guvernul încearcă să mascheze „abundenţa de ordonanţe de urgenţă cu care s-a remarcat şi în anii trecuţi” şi pentru care a fost criticat atât de societatea civilă, cât şi de Comisia Europeană, scrie Mediafax.

„Practic, Guvernul se substituie în acest fel Parlamentului, iar România este guvernată prin ordonanţe de urgenţă emise după bunul plac al miniştrilor, fără dezbatere publică şi fără să fie trecute prin filtrul constituţional al legiuitorului”, arată cele 12 organizaţii neguvernamentale.

Semnatarii spun că aceasta este a şasea sesizare de acest fel făcută către instituţia Avocatului Poporului, arătând că din aprilie 2014, APADOR-CH a mai sesizat de cinci ori AVP cu privire la excesul de ordonanţe de urgenţă emise de Guvern şi i-a cerut să le atace la Curtea Constituţională, pe motiv că nu reprezintă nici urgenţe şi nici nu respectă Constituţia.

„Conform unui studiu făcut de APADOR-CH, în ultimii zece ani, România s-a aflat într-o situaţie excepţională la fiecare trei zile, judecând după numărul mare de ordonanţe de urgenţă emise între 2004 şi 2014. Guvernele care s-au succedat în această perioadă au emis 1.548 de ordonanţe de urgenţă, în medie 145 de ordonanţe de urgenţă pe an”, se mai arată în comunicat.

În opinia APADOR-CH, este „neverosimil” ca un stat democratic şi membru al Uniunii Europene să fi trăit în ultimul deceniu tot într-o situaţie excepţională, acesta fiind motivul pentru care a atras atenţia Avocatului Poporului că e rolul lui să semnaleze Curţii Constituţionale această anomalie.

Organizaţiile semnatare sunt: APADOR-CH, Fundaţia pentru o societate deschisă, Asociaţia Funky Citizens, Fundaţia Median Research Centre, Asociaţia Miliţia spirituală, ActiveWatch, Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni (ANBCC), Iniţiativa Kosson, Asociaţia MetruCub - resurse pentru cultură, Centrul de Resurse Juridice (CRJ), Grupul pentru Democraţie Participativă Plenum, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Maria-Nicoleta Andreescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”