Piața autoturismelor electrice din Europa, în creștere. Cum stă România la acest capitol

Data publicării:
Electric car by Kia
Sursa foto: Profimedia Images

Luna august a venit cu vești bune pentru piața automobilelor electrice din Europa. Ponderea autoturismelor cu baterii electrice a depăşit, pentru prima dată, pragul de 20% în luna august, conform cifrelor publicate miercuri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Vânzările de autoturisme în Europa au crescut pentru a 13-a lună consecutiv, informează AFP.

Datele Asociației, care îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa, arată că 904.509 autoturisme au fost înmatriculate în luna august 2023 în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), în creştere cu 20,7% comparativ cu luna august 2022.

Piaţa auto din Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 21% în ritm anual, până la 787.626 de autoturisme. Majoritatea pieţelor au înregistrat creşteri de două cifre, inclusiv primele trei mari pieţe auto: Germania (37,3%), Franţa (24,3%) şi Italia (11,9%).

Europa începe, astfel, să recupereze și pare că vine tare din spate. China e lider mondial când vine vorba de vânzări de autoturisme electrice.

"În pofida faptului că august este în mod obişnuit o lună slabă pentru vânzările de automobile, creşterile de două cifre indică faptul că piaţa UE îşi revine de pe urma penuriei de componente de anul trecut", a explicat ACEA într-un comunicat.

Cine domină piața europeană

Cu o creştere de 118,1% a vânzărilor în ritm anual, cele 165.165 de automobile electrice reprezintă 21% din numărul total al automobilelor înmatriculate în luna august în UE, depăşind pentru a doua oară înmatriculările de automobile diesel. În frunte rămân automobilele cu motoare pe benzină, care au avut în luna august o pondere de 33% în luna august 2023, mai mică decât cea de 38,7% în luna august a anului trecut.

Automobilele cu motoare pe motorină nu mai reprezintă decât 12,5% din piaţa europeană, în scădere faţă de 16,1% în luna august a anului trecut. Ponderea automobilelor diesel a scăzut în pofida creşterii înmatriculărilor de astfel de automobile în Germania (9,2%) şi ţările din Europa Centrală şi de Est, în special în Slovacia (22,6%) şi România (19,4%).

În rândul principalilor constructori auto generalişti, grupul german Volkswagen a rămas lider de piaţă, cu 27% din vânzările totale în luna august (209.500 de unităţi), urmat de grupul Stellantis (17%). Pe locul al treilea se situează grupul francez Renault, cu o cotă de 9,5%. În luna august, grupul Renault a înmatriculat 91.413 de autoturisme, dintre care 36.418 unităţi au fost automobile Dacia, în creştere cu 7,6% în ritm anual.

În primele opt luni ale anului, în Uniunea Europeană au fost înmatriculate 351.905 de autoturisme Dacia, în creştere cu 23,6% în ritm anual. 

Creștere a vânzărilor de autoturisme electrice și în România

În România, înmatriculările de autoturisme au crescut cu 2,8% în ritm anual în luna august, până la 12.891 de unităţi.

Un raport recent al APIA - Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România - arăta că, în primele șase luni din 2023, românii au cumpărat mai multe mașini electrice și plug-in hybrid.

În termeni nominali, în prima jumătate a anului curent, românii au achiziționat 72.787 de autoturisme noi. Totalul reprezintă o creștere de 25,4% comparativ cu același interval din 2022. Cele mai multe dintre acestea au fost echipate cu motoare pe benzină (47.222 unități), ceea ce reprezintă 64,9% din piață. Ponderea modelelor 100% electrice și a celor full hybrid a fost de 21,9% (15.939 unități).

În schimb, cota de piață a mașinilor diesel continuă să scadă, ajungând acum la pragul de 13,2%. Practic, în 2023, cota de piață a vehiculelor pur electrice și a celor full hybrid a fost mai mare cu 8,7% față de cea a dieselurilor.

De la începutul anului s-au vândut 4.447 de mașini electrice. Această valoare reprezintă o creștere de 57% față de prima jumătate a anului trecut. În ceea ce privește modelele hibrid cu încărcare la priză (PHEV), românii au cumpărat 1.884 de unități, adică un plus de 46,9% comparativ cu 2022. În primele șase luni din acest an au fost înmatriculate 5.562 de modele hibride.

Editor : C.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ultimul soldat american care a plecat din Afganistan, desemnat să...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Anca Țurcașiu, val de reacții pe rețelele sociale după ce s-a fotografiat alături de iubit: „Până la urmă...
Film Now
Următorul James Bond „va oferi ceva diferit”. Actorul ales va trebui să aibă în vedere un contract pentru cel...
Adevarul
„Corecția” barbară pe care un bărbat i-a aplicat-o soției: I-a tăiat părul cu toporul, a ras-o în cap şi a...
Newsweek
VIDEO Momentul în care Ucraina atacă prima oară Rusia cu rachete SUA de 10.000.000$. Ce a lovit?
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
Banner electoral cu Nicolae Ciucă pe un câmp în apropierea Autostrăzii A2,
Dosar privind finanțarea panourilor pentru promovarea cărții lui Nicolae Ciucă. Precizările DNA și reacția...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de un cuplu în dormitor, atunci când s-a întors de la muncă: „Doar în Australia poți...
Film Now
Paul Teal, actorul din „One Tree Hill”, a murit la doar 35 de ani. Logodnica lui: „O parte din mine a murit...
UTV
Christina Aguilera, imagine rara alaturi de logodnicul ei, Matt Rutler, si cei doi copii, Max si Summer