Se anunță fenomene meteo extreme în următoarele zile. Un vortex polar va aduce în Romania ninsori, ploi și vânt puternic. Crește pericolul de inundații pe mai mult râuri din țară. Pentru județele Caraș-Severin și Timiș, hidrologii au emis un cod portocaliu. Iar veștile proaste vin și de la meteorologi.
Florinela Georgescu, director executiv al ANM: Va urma o pătrundere de aer polar, un aer foarte rece, care va influența vremea săptămâna care începe, cel puțin pe partea centrală și estică a continentului.
Pe de altă parte, și Marea Mediterană este foarte activă, se generează formațiuni ciclonice aducătoare de ploi importante cantitativ în Italia, în Peninsula Balcanică, intensificări puternice ale vântului pe coasta Dalmată.
La zona de contact dintre cele două mase de aer, deci pe de o partea aceea foarte rece despre care vă spuneam, și pe de altă parte cea foarte umedă și ceva mai caldă dinspre Mediterană, țara noastră va avea în mai multe zone aște țării câteva zile cu un aspect de vreme mai degrabă de sfârșit de iarnă.
Înseamnă precipitații mixte și în joanele joase, nu numai la munte, în Banat, Crișana, Transilvania, Moldova. Mai ales marți sunt de așteptat precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
La munte va ninge, iar în zona mai înaltă se va depune un strat nou de zăpadă, consistent, în jurul a 20 de centimetri.
Unde nu vor fi precipitații mixte, în sudul țării, va ploua abundent, este efectul acelui ciclon dinspre Marea Mediterană. Vor fi intensificări ale vântului în toată țara, care vor duce la o senzație sporită de frig, iar temperaturile, începând de marți vor caracteriza o vreme deosebit de rece.
Vor fi cu 10, poate chiar și 15 grade mai coborâte decât normalul perioadei. Adică, marți ne așteptăm la maxime doar între 2 și 10 grade, și poate miercuri chiar să nu mai depășim 7, 8 grade.
Vor scădea și temperaturile din cursul nopților, dar un cer mai acoperit va opri oarecum o scădere foarte puternică a valorilor de temperatură. Chiar și așa, temperaturi în jurul a 0 grade sunt posibile în partea de nord și de centru a țării, în special în zonele depresionare.
Veștile sunt mai bune pentru weekendul viitor. Temperaturile vor fi în creștere, o creștere care nu ne va aduce temperaturi mai mari de 15 grade, varianta cea mai optimistă.
Din păcate, vremea se anunță capricioasă și în săptămânile viitoare, de această părere sunt și meteorologii din alte țări.
Probabil că luna aprilie va fi și ea, pe ansamblul ei, ca și martie, capricioasă, cu aceste treceri în 3, 4 zile de la un regim de vreme de primăvară, la altul cu aspecte ceva mai severe.
Lucrul la care trebuie să fim atenți îl reprezintă acumulările de apă în urma precipitațiilor, pentru că pe lângă cantitățile efectiv din precipitații în zonele deluroase, montane se adună ca efect hidrografic și ceea ce se topește din stratul de zăpadă.
Deci, atenție și la avertizările hidrologilor, nu numai la cele care vin dinspre meteorologi.
Editor : Liviu Cojan