O femeie şi un bărbat din Sibiu au lovit intenționat cu mașina, pe rând, doi tineri în urma unei șicanări în trafic

Data actualizării: Data publicării:
ma sina de poliie cu girofar noaptea
FOTO: Facebook Poliția Română

O femeie şi un bărbat din Sibiu au fost reţinuţi duminică pentru 24 de ore, după ce sâmbătă noapte ar fi lovit intenţionat cu maşina doi tineri pe o stradă din centrul orașului, în urma unei şicanări în trafic. Atât femeia, cât și bărbatul reținuți i-ar fi lovit cu mașina, pe rând, pe cei doi bărbați, unul dintre ei fiind purtat pe capotă câţiva zeci de metri, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

„În cursul acestei zile, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore a bărbatului în vârstă de 43 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat, precum şi a femeii în vârstă de 40 de ani, cercetată penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor. Cele două persoane au fost încarcerate în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Sibiu. Cercetările în acest caz continuă”, a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter, citată de Agerpres.

Sâmbătă noaptea, „în jurul orei 23.55, în municipiul Sibiu, în timp ce conduceau două autoturisme pe strada Constituţiei, între doi conducători auto, o femeie în vârstă de 40 de ani, din judeţul Sibiu, respectiv un bărbat în vârstă de 23 de ani, din judeţul Olt, s-ar fi produs o şicanare. După ce au oprit la semaforul din intersecţia cu strada 9 Mai, pasagerul din maşina condusă de femeie, un sibian în vârstă de 43 de ani, şi şoferul celuilalt autoturism au coborât din maşini, după care primul l-ar fi lovit cu pumnul pe celălalt în zona capului. Pasagerul din maşina condusă de către bărbat, sibian în vârstă de 35 de ani, a coborât şi el din maşină pentru a aplana starea conflictuală, poziţionându-se împreună cu prietenul său în faţa celuilalt autoturism la volanul căruia se afla femeia. În acest moment, femeia ar fi accelerat conducând spre cei doi bărbaţi, lovindu-l pe şofer în zona membrelor inferioare şi acroşându-l uşor pe pasager. Imediat după acest incident, femeia a oprit, la volan urcându-se bărbatul de 43 de ani care ar fi demarat spre pasagerul din cealaltă maşină, l-ar fi lovit, l-ar fi purtat pe capotă câţiva zeci de metri, după care ar fi virat brusc, bărbatul căzând pe partea carosabilă, iar şoferul continuându-şi deplasarea”, se arată într-un comunicat al Poliției Sibiu.

Cele patru persoane implicate în acest incident în trafic au fost identificate la spital.

Conducătorul auto şi pasagerul din maşina sa au primit îngrijiri medicale fără a necesita internarea.

„La locul producerii evenimentului s-au deplasat de urgenţă poliţişti de investigaţii criminale şi poliţişti criminalişti din cadrul IPJ Sibiu, însoţiţi de procuror criminalist, în urma cercetărilor efectuate conturându-se suspiciunea rezonabilă privind comiterea infracţiunilor de tentativă la omor calificat, respectiv tentativă la omor. Astfel, cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, urmând ca, în urma anchetei, să fie stabilite cu exactitate toate circumstanţele săvârşirii faptelor în vederea aplicării măsurilor legale în consecinţă”, se mai precizează în comunicatul de presă.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...