O femeie aflată pe lista „Most wanted” a Poliției Române a fost prinsă în Marea Britanie. Faptele pentru care era urmărită din 2014

Data publicării:
masina politie

O femeie de 43 de ani, urmărită internaţional din categoria Most Wanted, a fost prinsă în oraşul Manchester, în urma cooperării dintre Poliţia Română şi cea din Marea Britanie, informează IGPR.

”Astăzi, 11 decembrie, în urma cooperării între Poliţia Română şi autorităţile judiciare din Marea Britanie, a fost depistată, pe raza oraşului Manchester, o femeie de 43 de ani. Femeia făcea parte din categoria Most Wanted”, a anunţat Poliţia Română.

Potrivit Poliţiei Române, în perioada 2003 – 2011, împreună cu 8 complici, aceasta a recrutat tinere (unele minore) şi, sub promisiunea asigurării unui loc de muncă, cazare şi masă în Germania, le-au transportat în Republica Cehă unde au fost obligate să se prostitueze.

Femeia era urmărită internaţional din 2014, împotriva ei fiind emise 4 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea de către Tribunalul Covasna (5 ani), Tribunalul Harghita (5 ani), Judecătoria Miercurea – Ciuc (2 ani şi 6 luni) şi Tribunalul Mureş (6 ani) pentru trafic de persoane, trafic de minori şi constituire a unui grup organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni.

Din data de 18.10.2019 figura şi pe site-ul EUROPOL (www.eumostwanted.eu), în contextul desfăşurării campaniei de mediatizare a persoanelor urmărite ”Crime has no gender”, prin care fiecare stat membru ENFAST a postat o femeie urmărită.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri