Un român aflat pe lista Most Wanted a fost prins și arestat în Germania, la aproape 16 ani după ce a ucis un agent de pază

Data actualizării: Data publicării:
barbat cu catuse la maini
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia

Un bărbat aflat pe lista Most Wanted a Poliţiei Române, fiind condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, tentativă la omor deosebit de grav şi tâlhărie, a fost arestat în Germania., la aproape 16 ani de la comiterea faptelor. Acesta a mai fost arestat o dată, în 206, însă autorităţile germane au refuzat predarea sa, invocând condiţiile de detenţie din România. autorităţile române precizează că în prezent, sunt îndeplinite procedurile judiciare pentru executarea mandatului european de arestare.

”La data de 10 iulie 2024, în urma cooperării realizate prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională şi a unei acţiuni organizate de Poliţia Germană, a fost depistat şi arestat, în Dorsten, Germania, un bărbat, de 35 de ani, din Bucureşti, urmărit internaţional pentru omor deosebit de grav, tentativă la omor deosebit de grav şi tâlhărie. Biroul SIRENE România a informat instanţa emitentă a mandatului european de arestare şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu privire la arestarea celui în cauză. Urmăritul se află pe lista MOST WANTED a Poliţiei Române, fiind considerat periculos şi violent”, transmite joi IGPR.

La data de 17 iunie 2016, Biroul SIRENE România a introdus o semnalare în Sistemul de Informaţii Schengen pe numele acestuia, solicitându-se arestarea, în vederea predării, în baza unui mandat european de arestare, emis de către Tribunalul Bucureşti, pentru săvârşirea unor infracţiuni de omor deosebit de grav, tentativă la omor deosebit de grav şi tâlhărie, scrie News.ro.

Conform poliţiştilor, în noaptea de 5 spre 6 noiembrie 2008, cel în cauză, împreună cu alţi 3 bărbaţi, a intrat în incinta unei societăţi comerciale, din judeţul Ilfov, pentru a fura fier, aceştia fiind surprinşi de agenţii de pază. Cei 4 bărbaţi au ucis unul dintre agenţii de pază, lovindu-l repetat în zona capului cu bâte/obiecte metalice şi pietre/bolovani.

Totodată, au lovit în mod repetat şi alţi 2 agenţi de pază care au suferit leziuni grave, care le-au pus viaţa în pericol.

Pentru faptele comise, bărbatul de 35 de ani a fost condamnat la 20 ani de închisoare.

”De la data introducerii alertei şi până la data de 16 decembrie 2016, pe baza informaţiilor obţinute de către poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Urmăriri, întrucât au existat informaţii că persoana s-ar putea afla pe teritoriul Germaniei, Biroul SIRENE România a efectuat un schimb de date şi informaţii cu Biroul SIRENE Germania, în vederea depistării celui în cauză. Astfel, la data de 16 decembrie 2016, bărbatul de 35 de ani a fost arestat în Germania, în vederea executării mandatului european de arestare, emis de către autorităţile române. La data de 3 iulie 2017, autorităţile germane au refuzat predarea persoanei către România, invocându-se aspecte privind condiţiile de detenţie din România, fiind aplicat un indicator de validitate pe teritoriul Germaniei”, precizează IGPR.

În perioada 22 aprilie 2024 şi până în prezent, în urma colaborării directe efectuate între poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Urmăriri, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – SIRENE, magistratul delegat la Biroul SIRENE, judecătorul Tribunalului Bucureşti şi Biroul SIRENE Germania şi, având în vedere că motivele refuzului predării au dispărut, în sensul că în România s-au îmbunătăţit condiţiile de detenţie, omologii germani au luat decizia de a ridica indicatorul de validitate.

În prezent, sunt îndeplinite procedurile judiciare pentru executarea mandatului european de arestare.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...