Video O femeie a fost găsită moartă în beciul casei, după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon de la fermentarea mustului

Data actualizării: Data publicării:
sursă foto: captură video

Tragedie într-o localitate din Iași. O femeie în vârstă de 39 de ani a murit în beciul din propria gospodărie, iar soțul ei a ajuns în stare gravă la spital după ce ambii s-au intoxicat cu monoxid de carbon din cauza vinului care fermenta.

Cuplul a fost descoperit luni dimineață în beciul casei de către un vecin care a sunat imediat la 112. Femeia împreună cu soțul ei puneau murături în beci, iar la un moment dat, pentru că încăperea nu era aerisită suficient, cei doi s-au prăbușit la pământ din cauza monoxidului de carbon eliminat în procesul de fermentare a mustului.

„Vinul a început să fermenteze, iar aerul din interiorul beciului a devenit astfel irespirabil. Ei au petrecut prea mult timp acolo, prin urmare la un moment dat au căzut inconştienţi şi au fost găsiţi din întamplare de vecini, care s-au alertat şi au chemat de îndată ambulanţa. Ei stăteau deja în beci de câteva ore bune. Cu ultimele puteri, bărbatul în vârstă de 43 de ani a încercat să iasă din beci, să urce scările şi să cheme ajutor, însă nu a reuşit să facă acest lucru. Intervenţia vecinilor l-a salvat şi în prezent este internat la spital, în afara oricărui pericol. Pentru femeia de 39 de ani însă, nu s-a mai putut face nimic, intrase deja în stop cardio-respirator şi şi-a pierdut viaţa în urma acestei situaţii la care s-a expus. ” relatează Ligia Pricopi, jurnalist Digi24.

Echipele de intervenție au reușit extragerea bărbatului în vârstă de 43 de ani, care se afla într-o stare conștientă când a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon Iaşi”.

Polițiștii investighează acest caz pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a petrecut incidentul.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Țepe” cu apartamente pe litoral! Metrul pătrat în Mamaia Nord sare de 2.500 euro și surpriză: nu mai cumpără...
Digi FM
Ce pensie alimentară primește Ioana Ginghină de la Alexandru Papadopol pentru fiica lor, după divorț: „Nu pot...
Pro FM
Ce se știe despre fostul soț al cântăreței Sia. Cei doi au divorțat la mai puțin de un an de când au devenit...
Film Now
Emma, actuala soție a lui Bruce Willis, declarații după ce actorul a împlinit 70 de ani: „A avut o zi...
Adevarul
Oligarhul moldovean Veaceslav Platon, cerere de eliberare pe cauțiune la Londra. Ce decizie au luat...
Newsweek
O nouă tăiere de pensie. Pensionarii vor pierde 210 lei la pensie. „E nevoie de 10.000.000.000 lei”
Digi FM
Cea mai mare economie a Europei, afectată de deficitul de locuinţe. Ce a declanșat situația
Digi World
Secretul din raftul cu condimente și ierburi aromatice. În ce se găsește acidul carsonic, un nou aliat în...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile