O doctoriţă a renovat și modernizat din bani proprii un salon de la Maternitatea din Arad

Data actualizării: Data publicării:
Maternity ward
O doctoriţă din Arad a renovat un salon de spital din banii ei. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia

O doctoriță din Arad a renovat și modernizat din fonduri proprii un salon, la Maternitatea Arad, care funcţionează ca Secţie Clinică Obstetrică- Ginecologie în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. Medicul a plătit peste 4.000 de euro pentru lucrări și susține că și-a dorit să le ofere o bucurie viitoarelor mămici care nasc aici, potrivit Agerpres.

Dr Ioana Vornic, specialist de obstetrică-ginecologie, a dorit ca de sărbătoarea internaţională a femeilor să le ofere un cadou gravidelor care nasc la Maternitatea Arad. Salonul modernizat are două paturi şi o baie care a fost, de asemenea, modernizată.

„Ne desfăşurăm activitatea într-o clădire veche, revendicată de foştii proprietari. Eu mi-am dorit să ofer o mică bucurie, măcar pentru o parte dintre viitoarele mămici, care nasc aici. Mi-am propus şi am reuşit să modernizez unul dintre saloanele cu două paturi. Salonul este dotat cu grup sanitar propriu pentru a spori confortul pacientelor. Mă bucur că am reuşit să finalizăm aceste lucrări chiar înainte de 8 Martie, Ziua Mamei”, a spus dr Ioana Vornic, miercuri.

Lucrările au costat peste 4.000 de euro, cheltuielile fiind suportate integral de către medicul Ioana Vornic. 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri