UPDATE: Conductă de apă care s-a spart și a blocat activitatea institutelor Fundeni și C.C. Iliescu a fost reparată

Data actualizării: Data publicării:
instrumente sala operatie
O conductă de apă s-a spart și a blocat total activitatea institutelor Fundeni și CC Iliescu

Zeci de operații au fost sistate la Institutul Clinic Fundeni și la Institutul C.C. Iliescu, din Capitală, după ce o conductă de apă care alimentează cele două spitale s-a spart în noaptea de joi spre vineri. Toate urgențele vor fi redirecționate către alte unități sanitare, a anunțat managerul Institutului C.C. Iliescu. 

ACTUALIZARE 15:00: Managerul Institutului Clinic Fundeni spue că s-au încheiat lucrările de reparații, după ce o conductă care alimentează institutul și Institutul C.C. Iliescu s-a spart. Potrivit acestuia, toate clădirile sunt acum alimentate cu apă. 

ACTUALIZARE 12:00: Ministerul Sănătății transmite că au fost luate măsurile necesare pentru remedierea avariei, iar urgențele medicale vor fi redirecționate de către Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă (COSU) din cadrul Ministerului Sănătății către alte unități cu competențe.

„Ministerul Sănătății a fost informat astăzi, 2 iulie, că, în jurul orei 1.00, s-a înregistrat o avarie la conductele de apă din cadrul Institutului Clinic Fundeni care afecteză alimentarea cu apă a institutului, precum și a Institutului pentru Boli Cardiovasculare „CC Iliescu”.

Potrivit informațiilor primite până la această oră, au fost luate măsurile necesare pentru remedierea avariei, iar echipe tehnice ale Companiei Apa Nova București lucrează în prezent în subsolul institutului la remedierea avarieri.

Totodată, în jurul orei 9.00 s-a întrunit în sedință de urgență Consiliul de Administrație al Institutului Clinic Fundeni în cadrul căreia a fost aprobată demararea procedurilor de achiziție în regim de urgență a necesarului pentru lucrările de reparație.

Urgențele medicale vor fi redirecționate de către Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă (COSU) din cadrul Ministerului Sănătății către alte unități cu competențe.”

ACTUALIZARE 10:30: Compania Apa Nova a comunicat vineri că avaria care a afectat activitatea Institutului Clinic Fundeni și a Institutului pentru Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu din București a survenit pe rețelele interioare de alimentare cu apă ale unităților spitalicești, rețea care nu se află în administrarea sa.

Cu toate acestea, Apa Nova anunță că a trimis echipe de intervenție la fața locului: "Echipele intervin în mod voluntar în zonă la această oră, pentru a remedia avaria și pentru a minimiza intervalul de întrerupere în furnizarea cu apă."


Situația este extrem de gravă pentru că aici ajung toți pacienții care suferă de boli de inimă din București, dar și din sud-estul României.

Nu se știe cât va dura până când avaria va fi rezolvată.

Șerban Bubenek, managerul Institutului C. C. Iliescu, a declarat la Digi24 la sunt echipe care lucrează la remedierea acestei probleme, dar că defecțiunea este majoră. Potrivit acestuia, va fi nevoie de un termen lung de reparație.

"Toată activitatea e blocata, operațiile sunt perturbate. Nici sterilizarea nu mai funcționează, nici laboratoarele de analize medicale, plus neputința de a te spăla cu apă sterilă la blocul operator pune în pericol siguranța pacienților", a spus medicul.

Managerul a explicat că va trebui ca pentru cel puțin două zile, toate urgențele de chirurgie cardiacă și vasculară vor trebui redirecționate către alte spitale.

"Sperăm să se facă redirecționarea cât mai lin ca pacienții să nu aibă de suferit. C.C. Iliescu este în 5 zile din săptămână de gardă pe tot sud-estul României și București pentru urgențe de chirurgie cardiacă, 4 zile pe săptămână pentru urgență pe chirurgie vasculară și 2 zile din săptămână pentru infarct. Astfel că nu putem evalua câți pacienți vor avea nevoie de serviciile noastre.

Probabil e vorba de 40-50 de pacienți dacă defecțiunea va fi remediată în 2 zile.", a menționat Bubenek.

Incidentul atrage din nou atenția asupra lipsei infrastructurii sistemului medical.  Medicii spun că au cerut finanțare încă din 2006, dar nu au primit decât promisiuni până acum. Acum așteaptă ca Institutul CC Iliescu să primească fonduri din PNRR.  

 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Digi RCS RDS dă lovitura pe, probabil, cea mai mare piață din Europa. 100 de ...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Un important bancher anunță momentul în care vom intra oficial în criză. „Cei 250 miliarde euro s-au dus 90%...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei